6.7 C
Bistrița
marți, noiembrie 4, 2025

Mâine începe Postul Sfintelor Paști. Să ne curățăm, deci, de toată spurcăciunea

Un minunat imn – „Răsărit-a primăvara postului și floarea pocăinței. Să ne curățim deci pe noi, fraților, de toată spurcăciunea și Dătătorului de lumină să-I zicem: Slavă Ție, Unule Iubitorule de oameni” – care se cântă la Vecernia de miercuri anunță în bisericile ortodoxe apropierea Postului Sfintelor Paști.

În ultima zi „de dulce”, numită de obicei Duminica Iertării, este pomenită și izgonirea lui Adam din Rai, fapt care simbolizează întreaga pregătire pentru Post: „Acum știm că omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoașterea lui Dumnezeu și pentru comuniunea harică cu El. Păcatul l-a lipsit pe om de acea viață binecuvântată, iar existența lui pe pământ s-a transformat într-un exil. Hristos, Mântuitorul lumii, deschide ușa raiului celui ce-L urmează… Astfel, la începutul Postului suntem ca și Adam: „Scosu-s-a Adam din Rai pentru mâncare; pentru aceasta și șezând în preajma lui plângea tânguindu-se și cu glas de umilință zicea: Vai mie ce am pătimit cu ticălosul. O poruncă a Stăpânului meu am călcat și de tot binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, cel ce ești pentru mine sădit și pentru Eva încuiat, roagă pe Cela ce te-a făcut pe tine și pe mine m-a zidit ca să mă satur de florile tale. Și Mântuitorul către dânsul a zis: Zidirea mea nu voi să piară, ci voi să se mântuiască și la cunoștința adevărului să ajungă. Căci pe cel care vine la Mine, nu îl voi goni afară…”, ne amintește părintele Alexander Schmemann.

Postul este eliberarea de păcat, iar în pasajele evanghelice citite în această duminică se stabilesc și condițiile acestei eliberări: prima este postirea – refuzul de a accepta dorințele și îndemnurile firii noastre decăzute, efortul de a ne descătușa din stăpânirea cărnii asupra duhului – iar a doua condiție este iertarea: „că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Ceresc”. A ierta este a pune între mine și „vrășmașul” meu iertarea lui Dumnezeu însuși, a ierta înseamnă a depăși „punctul mort” în relațiile umane și a le raporta la Hristos…

Postul Paștelui începe, de fapt, odată cu Vecernia din această duminică – o slujbă unică, atât de adâncă și frumoasă care destăinuie „tonalitatea” Postului Mare în Biserica Ortodoxă: se citește pentru prima oară rugăciunea de post a Sfântului Efrem Sirul, însoțită de metanii.

La sfârșitul slujbei, credincioșii se apropie de preot, cerând unii altora iertare – pentru că Postul Mare începe prin aceste ritualuri care exprimă dragostea, reuniunea, frăția, în timp ce strana intonează cântările pascale. Vom rătăci patruzeci de zile prin deșertul Postului, dar la capăt strălucește deja lumina Paștelui, lumina împărăției lui Dumnezeu…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica SANOVIL angajează economist, jurist, psiholog și asistent social. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Clinica Sanovil, care angajează economist, jurist, psiholog, asistent social, asistent medical generalist și infirmieră. AMICII BUILDING caută asistent șef șantier și inginer instalații. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile.

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate.