12.7 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

FOTO: Case de pe Valea Jelnei, sparte de un bărbat

Două case de pe Valea Jelnei au fost sparte de un bărbat. Acesta a fost însă surprins de camerele de supraveghere. Poliția a intrat pe fir!

În mediul online au apărut ieri câteva imagini.

Un bărbat este surprins uitându-se pe geam într-o casă, iar apoi, plecând de lângă ea.

Imaginile sunt capturi de pe camerele de supraveghere, și, conform postării, bărbatul respectiv a ȘI intrat în casă.

S-ar părea că e vorba de două case sparte de acest bărbat, ambele fiind de pe Valea Jelnei.

Polițiștii au început și ei verificările.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de tentativă la furt calificat. Se desfășoară activități de documentare a faptei și tragere la răspundere penală a persoanelor implicate”, a transmis, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Io as da o lege prin care , in scopul securizarii cladirilor , incintelor . mijloacelor de transport si altor asemenea, proprietarii, IN INTERIOR sa aiba voie sa isi instaleze legal, sistem de securitate cu gaz sufocant, ori exploziv, prin care hotzul care patrunde fara drept, acolo … sa fie gasit de autoritati , luat si bagat la zdup ( daca n-a crapat … di daca a crapat in groapa cu el… fara mila ) . Va garantez io ca ar crapa 10…20 pe tzara, ar merge vestea si dr.acu i-ar lua pe toti , ori s-ar ” cumintzi „, ori ar fugi din tzara sa-i fure pe altii … ! Gaz sufocant sa-l ” adoarma ” macar 24 de ore… sau explosiv, sa-i sara mainile , picioarele sau ochii din cap cand intra inauntru … NU VI SE PARE CA IN TZARA ASTA HOTII, TALHARII, CRIMINALII SI MAFIOTII AU MAI MARI DREPTURI SI LIBERTATI DECAT VICTIMELE , fiind protejati ca si ursii care sistematic azi-maine ne vor ” hali ” pe toti ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.