10.8 C
Bistrița
sâmbătă, martie 28, 2026

TOP 6 – cele mai profitabile companii din Bistrița-Năsăud

Pandemia provocată de coronavirus a lovit căt se poate de serios mediul privat indiferent de domeniu. Însă există și excepții in județul nostru, care ne demonstrează că se găsesc variante indiferent de provocări. Este suficient să ne uitam în topul celor mai profitabile 6 companii, ca să ne dăm seama cine ” se descurcă ” cel mai bine.

Bistrițeanul.ro a realizat o analiză a celor mai productive companii din județ. Topul este predominat de companii producătoare din zona industrială. În ceea ce privește profitul net, cele mai profitabile companii ale județului nostru au adunat în anul 2020 în conturi peste 23.2 milioane de euro. De asemenea, toate însumează un număr de 1.780 de angajați activi.

1. Teraplast SA – 7.5 milioane euro profit 507

Teraplast Bistrița ( simbol bursier TRP ), producătorul de materiale de construcții, a înregistrat în anul 2020 un profit net de 7.5 milioane de euro. Cea mai bună performanță a anului a fost realizată pe segmentul de Instalații și Reciclare al diviziei de plastic din TeraPlast. Acesta a  avut o creștere de 66% a EBITDA. Aceasta reprezintă 43 de milioane de lei și o marjă de profitabilitate de 14.7%. Pentru 2021, TeraPlast plănuiește investiții de peste 157 milioane de lei pentru a fi mai rapizi în livrări.

2. Rombat SA – 5.1 milioane euro profit 733

Producătorul de acumulatori auto Rombat din Bistrița, este controlat de grupul sud-african Metair. Compania a realizat anul trecut un profit net de 5.1 milioane de euro, în crestere cu 33% față de anul financiar precedent. Rombat este acreditata ca furnizor regional în panelul Renault. Este furnizor unic pentru Dacia încă din anul 1996. Peugeot Slovacia din 2008, iar pentru Renault Nissan din Sankt Petersburg, din 2011. Rețeaua de service a Rombat SA cuprinde peste 100 de reprezentanțe în toată țara. Zonele de distribuție cuprind țări precum: Franța, Germania, Italia, Portugalia, Sua, Grecia, Belgia.

3. Terasteel SA – 3.5 milioane euro profit 123

Terasteel SA din Bistrița, ultima de pe podium, a înregistrat în anul 2020 un profit net de 3.5 milioane de euro. Tot în 2020, din parte a grupului Teraplast, Terasteel a devenit parte a gigantului irlandez Kingspan. Divizia Steel a generat 578 milioane de lei din cifra de afaceri consolidată de 973 milioane de lei a grupului TeraPlast în 2019. A contribuit cu peste 50 milioane de lei la EBITDA grupului. Kingspan este deja prezent în România cu producătorul de materiale de construcții Joris Ide, care are pe piața locală o fabrică la Buziaș. Acolo produce structuri pentru hale, termoizolații, panouri sandwich și țigle metalice.

4. Datacor SRL – 3.1 milioane euro profit 76

5. Aguaviva SRL – 2.1 milioane euro profit 107

6. Dimex-2000 Company SRL 234

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...