13.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

O stradă de lângă calea ferată ar putea fi prelungită. Primăria Bistrița vrea astfel să mai aerisească traficul

Primarul Ioan Turc a anunțat în cadrul ședinței de Consiliu Local de săptămâna aceasta că se ia în calcul prelungirea unei străzi. Este vorba despre strada Colibiței, de lângă calea ferată, care ar putea fi prelungită până în Lucian Blaga. Edilul crede că astfel se va mai aerisi puțin traficul în zonă.

Parcurgerea orașului mai ales la orele de vârf a devenit deja de ceva vreme un calvar pentru șoferi. Șantierele ce se anunță cu Linia Verde și pistele de biciclete nu fac altceva decât să încurce mai tare șoferii.

Potrivit primarului Ioan Turc se iau în calcul câteva variante de decongestionare a traficului. Printre ele se numără și prelungirea unei străzi:

„Putem continua strada Colibiței pe lângă linia ferată până în Lucian Blaga. E o soluție pentru a da orașului încă o arteră relativ importantă de transport. Avem în vedere și regândirea proiectului pentru legătura dintre strada Gării și strada Tărpiului”, a precizat Ioan Turc, în ședința de Consiliu Local.

O altă variantă luată în calcul ar fi reamenajarea trecerilor de pietoni, în special a celor situate în apropierea sensurilor giratorii. Acestea ar putea mutate la o distanță mai mare față de sensul giratoriu, pentru a nu mai genera blocaje în sens.

Și la această variantă ar trebui precauție, spune edilul, pentru că deși unele treceri de pietoni au fost mutate, oamenii par să circule tot pe vechile zebre.

„La capătul pietonalului, acolo unde s-a eliminat trecerea pentru pietoni, fluxurile sunt la fel ca înainte, iar oamenii se expun la riscuri. Această analiză trebuie făcută pertinent și ar trebui să rezulte și dintr-un studiu de circulație”, a completat Turc.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Crearea unei artere de circulatie pe lângă calea ferată în Bistrița promisă de primarul Ioan Turc încă din campania electorală este o măsură utilă, necesară, dar nu si suficientă. Pentru descongestionarea circulatiei auto este nevoie de mai multe „coridoare de mobilitate urbană” care să traverseze orașul pe directia est-vest si să facă legatura cu intrările in Bistrița dinspre Unirea si Viisoara sau Sărata. Una din aceste rute ar putea fi coridorul situat pe malul stâng al râului Bistrița denumit „Linia albastră” care să facă legătura intre Sărata si Unirea, despre care se discută de multă vreme. Este vorba de traseul DN 17 – DJ 154 (Sărata) – DC 8G (Parc Industrial Bistrița Sud, str. Zăvoaie) – DJ 173 C (str. Mihai Viteazul) – str. Codrișor – DJ 173 – DC 8 – str. Valea Ghinzii – str. Lacului – str. Aerodromului – str. Secundară 3 Unirea – DN 17 (Unirea). Inafară de portiunea din DC 8G situată intre Parcul Industrial Bistrița Sud si str. Zăvoaie, cea mai mare parte a acestui traseu deja există. Ar mai fi nevoie doar de amenajarea străzii Codrișor intre Podul Budacului si Podul Jelnii pentru a exista continuitate din strada Zăvoaie până la iesirea din Unirea.
    In acest sens exista un proiect mai vechi pentru portiunea dintre podul Jelnii si podul Budacului de amenajare a malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor. (vezi:https://zupernews.wordpress.com/2013/06/06/codrisor-hill-p-u-z-bistrita-…).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...