12.3 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

Luca, un an și trei luni, are nevoie de noi pentru a învinge cancerul

Anul trecut în familia Derjan a venit, ca o rază de speranță, micuțul Luca Andrei, primul copil al lui Vlad și Ioana. A crescut văzând cu ochii, dar nimeni nu și-a închipuit calvarul prin care întreaga familie va trece, la niciun an de la venirea lui pe lume…

Era înainte să împlinească un an de zile. Erau Floriile (n.r. – 25 aprilie 2021). Luca tot voma, așa că ne-am internat la spital, la Zalău, unde am stat câteva zile. Ne-au spus că probabil e ceva viroză, ne-au dat tratament și apoi ne-au lăsat acasă, spunându-ne că totul e bine…”, a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, mama lui Luca, Ioana.

Ea e bistrițeancă la origini, din Sângeorz Băi, mai exact. Dar e căsătorită și locuiește la Zalău. Acum, viața o poartă și prin alte județe, însoțindu-și puiuțul… prin spitale.

Luca se simțea tot mai rău și mai rău. Am mers la Cluj, la Pediatrie 1. Tot așa, l-au verificat la stomac, deoarece tot voma. Dar și acolo ne-au trimis acasă, cu tratament, spunându-ne că totul va fi bine, că își va reveni. Dar noi știam că ceva nu e ok. Apoi, am văzut la un moment dat că nu-și poate închide bine un ochi. Și atunci ne-am zis că sigur e ceva neurologic și ne-am făcut programare la Cluj la neurologie”, a povestit, printre lacrimi, mama micuțului.

Ceea ce au aflat le-a schimbat viața pentru totdeauna

În urma controlului la neurologie, Luca a ajuns la neurochirurgie și a fost operat de urgență.

Noi am simțit că e ceva mai mult, mai grav decât o problemă la stomac. Dar nu ne-am așteptat la așa ceva. Ne-au spus că e tumoră și a fost operat de urgență. Dar lucrurile nu s-au terminat cu operația”, a mai povestit Ioana.

Tumora descoperită la micuțul Luca e o tumoră rabdoidă atipică, foarte agresivă și rară.

Sunt de fapt patru tumori pe creier, și am început sesiunile de chimioterapie. Am făcut o sesiune și acum suntem la a doua, la Cluj. Suntem internați și urmează să începem a doua sesiune. La ultimul CT s-a văzut că trei din tumori s-au mai micșorat, dar una a stagnat. Luca e un luptător, e vesel. Mai greu este după ce terminăm sesiunea, că e molatec, nu mai poate merge… Dar trecem încet prin toate”, a povestit plângând mama.

O speranță de sute de mii de euro, în străinătate

La fel cum s-au luptat să afle CE anume are băiețelul lor, deși mai mulți medici le-au spus că „e bine”, așa au luptat să-i găsească un leac. În România nu au găsit nicio clinică unde să se administreze tratament de radioterapie cu protoni. Așa că au luat „la rând” statele membre UE.

Am găsit ceva în Germania, dar au zis că îi administrează acest tratament abia după ce are un an și șase luni. Ori Luca are un an și trei luni, iar timpul e crucial pentru el. Am găsit, într-un final, o clinică din Madrid și una din Barcelona. La Barcelona ne-ar face  analizele, încă o operație, plus transplantul de celule stem și ne-ar pregăti pentru radioterapia cu protoni de la Madrid. Iar după intervenția de la Madrid, timp de un an de zile, lună de lună, la Barcelona ne-ar face alte sesiuni de chimioterapie”, a mai povestit Ioana, mama lui Luca.

DOAR intervențiile la cele două clinici costă aproape 300 de mii de euro. Radioterapia cu protoni, la Madrid, costă 65.000 de euro. Iar tratamentul de la clinica din Barcelorna – aproape 230.000 de euro.

La acestea se adaugă drumurile, cazare, perioada de stat acolo, etc.

Ei ne așteaptă. Totul depinde de noi și de cât de repede facem rost de banii necesari. Dar pentru Luca timpul e crucial. Ar trebui cât mai repede intervenit. Noi mulțumim tuturor celor ce ne vor ajuta să-i dăm o șansă unicului nostru copil!”, a spus plângând Ioana.

Cei care doriți să-l ajutați pe micuțul Luca o puteți face donând atât cât vă permiteți. Orice donație este binevenită!

Nume titular cont – Derjan Vlad – tatăl lui Luca

Banca Transilvania

CONT RON – RO05BTRLRONCRT00Z1127402

CONT EURO – RO87BTRLEURCRT00Z1127402

COD SWIFT – BTRLRO22

Ca și o încurajare, vă reamintim că VOI ați făcut posibilă minunea pentru Vlad Luca Urian, micuțul care a învins Leucemia.

FOTO/VIDEO: Vlăduț vă mulțumește!

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.