29.1 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 5, 2026

Emil Radu Moldovan: Cei mici au nevoie de ghidaj sănătos, ca să ajungă oameni mari!

Zeci de copii și tineri din Bistrița-Năsăud au petrecut la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în cadrul taberei „Credință – Unitate – Diversitate”. Au participat la diverse ateliere de creație și de prevenire a situațiilor de urgență.

Seria taberelor de vară pe care Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița-Năsăud le organizează anual, din 2015, s-a încheiat miercuri. Evenimentul „Credință – Unitate – Diversitate” a atras 100 de copii din județ. Ei s-au alăturat organizatorilor și s-au bucurat de beneficiile moralei creștine, îmbinate cu jocurile copilăriei.

De asemenea, copiii au participat la diverse ateliere de prevenție. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne i-au familiarizat cu bunele practici privind circulația rutieră în contextul apropierii noului an școlar. De asemenea, le-au fost dezvăluite aspecte ale meseriilor de polițist, jandarm și pompier.

Sportivele CS Gloria 2018 le-au arătat copiilor cum să adopte un stil de viață activ.

Buna dispoziție a fost completată de reprezentația de dans al tinerilor de la Cheers All Stars. Muzica a fost asigurată de talentații interpreți de folk de la Yolo Studio Bistrița.

A fost o zi specială pentru Biserică și comunitatea bistrițeană. Avem o echipă minunată: coordonatori, profesori, tineri și copii de nota zece! Am învățat unii de la alții să bricolăm, să fim creativi, să lucrăm în echipă, să ne exprimăm sentimentele să căutăm răspunsuri și să ne bucurăm de orice lucru mic. (…)

Felicitări, oameni faini, pentru muncă și osteneală, totul spre slava lui Dumnezeu și în folosul comunității. Vă îmbrățișăm cu dragoste și recunoștință!”, a transmis prof. Tudor Mudure, la finalul evenimentului.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a transmis felicitări tuturor participanților și a subliniat scopul evenimentului.

Felicitări Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița, Năsăud, Beclean, Preotului Tudor Mudure, coordonatorul acestei tabere etalon, tuturor voluntarilor și celor ce s-au implicat în organizarea evenimentului minunat. Eu, ca de fiecare dată, voi fi alături de voi, când este vorba de astfel de inițiative care au scopul să aducă oamenii împreună și să crească pe principii bune noua generație. Cei mici au nevoie de ghidaj sănătos, ca să ajungă oameni mari, iar prin această tabără ați mai pus o cărămidă solidă la drumul lor în viață”, a transmis președintele Emil Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: