11.3 C
Bistrița
miercuri, mai 7, 2025

FOTO/VIDEO – Secretarul de stat Raed Arafat, la inaugurarea heliportului: O șansă în plus pentru pacienții în stare gravă

Secretarul de stat Raed Arafat a fost prezent astăzi la Bistrița, la inaugurarea oficială a Heliportului amenajat pe acoperișul Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud. La eveniment au participat președintele CJ, Emil Radu Moldovan, și prefectul Stelian Dolha.

Heliportul de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița a fost inaugurat astăzi oficial, în prezența mai multor oficialități. Între personalitățile prezente a fost și Raed Arafat.

Prin inaugurarea heliportului, spitalul din Bistrița intră în normalitate oferind o șansă în plus pacienților, este de părere Secretarul de stat, Raed Arafat.

Astăzi asistăm la o intrare în normalitate a unui spital județean. Spitalul județean fără heliport în ziua de astăzi, înseamnă o șansă mai mică pentru pacienți, fie că îi ducem de aici sau că îi aducem aici, tot același lucru înseamnă.

Până acum ne-am obișnuit să aterizăm la o distanță mai mare de spital, să vină ambulanța, să urmăm procedura de preluare de la elicopter, transport cu ambulanța, dus la spital… Ceea ce însemna timp și însemna risc pentru pacienți. Acum elicopterul aterizează aici, imediat pacientul este în lift și ajunge la UPU și va fi tratat.

Vorbim de o unitate de primiri urgențe modernă, normală pentru un spital de urgență. E al treilea heliport deasupra unui spital. Mureșul se bucură de un heliport lângă spital, căci terenul a permis acest lucru, dar nu e suficient. Fiecare spital ar trebui să aibă un punct de aterizare conectat. În secunda în care ai așa ceva, înseamnă că ai dat o șansă în plus pacientului”, a precizat Raed Arafat.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan s-a arătat încrezător în capacitatea echipei medicale care asigură serviciile medicale în spital.

Îmi doresc ca acest heliport să își aducă aportul în salvarea cât mai multor vieți. Dacă la început nu îmi venea să cred… Heliportul nu este folosit doar pentru a duce pacienți de aici spre alte spitale. Va fi folosit și pentru aducerea pacienților spre medicii specialiști din Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Mult succes tuturor celor care vor lucra aici și bunul Dumnezeu să ne ajute să putem face lucruri bune în continuare!”, a afirmat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany, inițiatorul proiectului, a reamintit cum s-a născut ideea unui heliport la Bistrița.

Despre această investiție s-a vorbit mult și cred că știți tot ce se poate despre ea. De aceea aș vrea să îi amintesc pe cei alături de care am pus bazele acestui proiect, care merită felicitările tuturor.

Inițial am început acest proiect împreună cu Paul Patca. A fost șeful Serviciului Administrativ la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, o lungă perioadă de timp. A fost înlocuit de Paul Szekely și Ionuț Precup…

Povestea heliportului a pornit dintr-o discuție pe care am avut-o cu Paul Patca, în fața spitalului. Pe deasupra zbura un elicopter, iar de pe poartă a ieșit o ambulanță cu girofarurile pornite. L-am întrebat pe Paul dacă nu am putea face un heliport. A zis de ce nu… Și apoi am găsit un partener puternic în Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Echipa a îmbrățișat proiectul și am pornit la drum. Am găsit o echipă de calitate care s-a implicat total. Într-adevăr, perioada de la exprimarea ideii și până la finalizare a fost destul de lungă. Dar să nu uităm că suntem al treilea heliport de terasă din țară”, a spus managerul Gabriel Lazany.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Start Grătare cu Sergiana: Câștigă un Grătar + Bunătăţuri pentru tine și 10 prieteni!

Ai poftă de grătar și ești din Bistrița sau împrejurimi? Acum e momentul perfect să îți pregătești porția de Bunătăţuri pentru Grătar de la Sergiana și să intri în cursa pentru premii delicioase!

NOI locuri de muncă la Colina Restaurant și INST-NISTOR. Se caută asistent manager, inginer construcții, tehnician instalații, electricieni

INST-NISTOR angajează asistent manager, inginer construcții civile, tehnician instalații, electricieni și instalatori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Colina Restaurant, FAN Courier Bistrița, Arena by Casa EMA sau ROMBAT.  Oferta completă, mai jos:

În Mai, TORT de prezentare GRATUIT la Cofetăria Cristina pentru pachetele complete de evenimente!

Ai un eveniment important în viața ta și vrei ca totul să iasă așa cum îți...