9.4 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

VIDEO: Sergiu Seni, despre Catalogul online realizat la Beclean: Un foarte mare beneficiu pentru secretariatele școlilor

Sergiu Seni, originar din Beclean, este inginer electrotehnist. A făcut și Facultatea de Automatică și Calculatoare din Timișoara, unde a obținut și un master în Administrația Afacerilor.

Sergiu Seni conduce firma Case Software care lucrează de aproape 16 ani cu școli din întreaga Românie. Totul a început cu 17 ani în urmă, când lucra într-o școală. Profesorii de acolo aveau nevoie să tipărească mai multe diplome, iar Sergiu Seni s-a oferit să creeze un soft.

A fost primul soft pentru tipărit diploma de Bacalaureat. Apoi au curs comenzile din partea multor școli, până când Sergiu Seni a decis că e momentul să-și facă o firmă, ca să poată factura mulțimea de solicitări.

De acolo am început să dezvolt un produs cu minim de clickuri. Tot ce facem practic, se îmbunătățește și se schimbă în fiecare an. Detectăm că se poate face ceva și mai simplu, cu mai puțin efort. Misiunea noastră este practic să simplificăm cât mai mult întregul proces pentru utilizatori. Am ajuns cu softul de editare diplome la a V-a sau a VI-a versiune. O versiune în care nu am mai detectat clickuri care pot fi eliminate, adică aproape perfectă…”, a povestit Sergiu Seni.

Un foarte mare beneficiu pentru secretariatele școlilor

Invitat în studioul Bistrițeanul Live, Sergiu Seni a povestit că la Catalogul Online lucrează de un an de zile. Este un produs extrem de util părinților, copiilor și mai ales profesorilor.

Sunt tare mândru de echipa mea. De un an de zile lucrăm la acest produs. Îl îmbunătățim permanent, îl perfecționăm. Primim feed-back de la părinți, de la profesori, de la secretariat.

Există un foarte mare beneficiu pentru cei de la Secretariat. Notele se transformă automat în medii, iar mediile în foaie matricolă. Iar secretarul nu mai trebuie să completeze fiecare foaie matricolă”, a explicat Sergiu Seni.

Munca la catalogul online a pornit de la premisa că părinții și copiii nu tre

 

buie să plătească pentru a-și vedea propriile note. Școala poate să aloce un buget pentru acest produs pe care îl folosește foarte mult.

Practic softul calculează mediile și întocmește foile matricole. „Era o muncă enormă, înainte. Pentru că erau foarte multe calcule de făcut, multe reguli și variabile de care trebuia să se țină cont. Era nevoie de multă atenție.

Ori, softul nostru realizează inclusiv foaia matricolă a unui elev și poate arhiva datele elevului. Peste câțiva ani de zile, dacă secretara vrea să acceseze datele unui elev, o poate face cu ușurință”, a mai precizat Sergiu Seni.

Inedit în acest soft este și faptul că acesta poate calcula probabilitatea de a fi ascultat la oră de profesor. Evident, factorul surpriză de genul „scoateți o foaie de hârtie” încă se poate întâmpla. Dar elevii pot afla – în procente, care sunt materiile cu puține note la care ar putea fi ascultați.

De asemenea, părinții pot accesa o pagină ca să afle live, în timp real, dacă elevul este prezent la ore sau câte note are – a mai explicat Sergiu Seni.

Un asemenea Catalog online costă 6 lei / an școlar / elev.

Deocamdată se lucrează în sistem dual. Profesorii au de completat și în catalogul online, și în cel clasic. Ministrul Educației a permis în acest an ca școlile să se înscrie într-un program pilot, pentru a completă doar catalgoul online. La finalul anului, catalogul online s-ar putea tipări și semna de profesori și directorul școlii.

Există variante de catalog online chiar și pentru instituțiile fără site. Firma din Beclean oferă un domeniu care poate găzdui catalogul online și pentru școlile fără pagină pe internet.

Ce alte surprize vă pregătește Case Software puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.