22 C
Bistrița
joi, mai 7, 2026

Aquabis: Lucrări de dezinfectare, la Stația de Tratare a Apei din Bistrița Bârgăului

Se vor executa lucrări de dezinfectare, astăzi, 24 septembrie 2021, la Stația de Tratare a Apei din Bistrița Bârgăului. Cât timp vor fi afectați locuitorii:

Astăzi, 24 septembrie 2021, între orele 10.00 – 15.00, se va sista TOTAL furnizarea apei potabile în Bistrița Bârgăului.

În acest interval orar se vor efectua lucrări de dezinfectare în Stația de Tratare a Apei.

Rugăm consumatorii din localitate să nu folosească apa în scop potabil după orele 15.00, circa o oră, două”, transmit reprezentanții Aquabis.

Între orele 13.00 – 15.00, se va sista TOTAL furnizarea apei potabile în localitățile CHIUZA și PIATRA. În acest interval orar se vor efectua lucrări de remediere a unei avarii. 

*****

În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii).

Locuitorii afectaţi de situație sunt sfătuiţi să lase apa să curgă câteva minute, pentru limpezire – înainte de consum.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...