24.7 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO: Ce au descoperit specialiștii Muzeului Județean la Biserica Sf. Parascheva din Maieru

O echipă de specialiști de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud au făcut cercetări preventive la Biserica cu hramul Sfânta Parascheva din Maieru.

Specialiștii de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud au efectuat recent cercetări preventive la Biserica Ortodoxă Română cu Hramul Sfânta Parascheva din Maieru.

Au fost necesare, pentru un proiect referitor la conservarea și restaurarea lăcașului de cult. 

Din echipă au făcut parte Radu Zăgreanu (arheolog), Marin Popan (cercetător științific), Adriana Stancu (muzeograf) și Andreea Ilieș (desenator).

În urma cercetărilor efectuate s-a putut constata existența unei singure faze de construcție. De asemenea, a fost identificată o tehnică identică de ridicare a pronaosului, a naosului și a absidei.

Biserica a fost edificată pe locul unui fost cimitir existent anterior.

Menționăm aici, amprentele a trei morminte de înhumație de epocă modernă, orientate est-vest, la adâncimea de un metru”, au transmis specialiștii Muzeului Județean.

Pe baza amprentei dimesiunilor, s-a constatat că e vorba de mormintele unor adulți.

Cel mai interesant este cel de-al doilea mormânt (M2). Aici, la nivelul craniului s-a păstrat un vas ceramic întregibil, un ulcior de mic dimensiuni. Acest lucru ne atestă existența unui rit funerar efectuat probabil pentru un personaj important al comunității, poate un cleric.

La fel, din mormântul M3 au fost recuperate două piese de fier. Ele provin de la tocul unor cizme de piele, probabil tot ale unui personaj de seamă îngropat în cimitirul respectiv.

Cert este că aceste morminte au fost ulterior strămutate. Ne dovedește asta tocmai grija cu care au fost luate oasele. Am reușit să identificăm foarte puține resturi osteologice. Iar acestea au fost doar fragmente de schelet mici din zona bazinului și coastelor, sau fragmente mici de craniu”, au transmis specialiștii muzeului. 

Foarte interesante sunt și cele două fragmente de piatră funerară dintre care una cu litere chirilice. Inscripția lor urmează să fie identificată.

Sunt simple lespezi de piatră cu o sculptură primitivă. Ele trebuie să fi provenit de la cimitirul care exista în zonă, în momentul ridicării bisericii Sf Parascheva din Maieru”, au concluzionat specialiștii Muzeului din Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. …coada la admirat si pupat harburi… daca pui in sucriu la capul unui betziv o stjcla de votca si doua pahare sunt sanse ca ala dezgropat dupa 300 de ani sa fie pupat odata pe an de miii de credinciosi???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: