28.2 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

VIDEO – Bogdan Ivan Gruia (PSD BN): Zis și făcut. Investițiile pentru Primării și Consilii Județene au fost deblocate

„Zis și făcut. Investițiile pentru Primării și Consilii Județene au fost deblocate”, a anunțat Bogdan Ivan Gruia, deputat PSD BN. Acesta a transmis că Parlamentul a votat ieri o lege prin care prețul materialelor de construcții din contractele în derulare vor fi actualizate. 

Deputatul Bogdan Ivan Gruia a comentat ieri în legătură cu legea votată în Parlament. „Constructorii vor putea continua lucrările. Banii vor veni din economiile contractelor din fonduri europene sau de la bugetul de stat”, a mai anunțat deputatul. 

„Cine câștigă?

  • Oamenii: vor continua lucrările de investiții;
  • Primăriile: atât în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene cât și din cele guvernamentale (Ex. PNDL), costul suplimentar va fi suportat din bugetul de stat și nu din bugetele locale și așa insuficiente;
  • Companiile: care vor continua să lucreze, să își plătească angajații și să contribuie cu taxe și impozite la buget.

Ce nu a făcut Guvernul Cîtu în aproape un an, am rezolvat noi la inițiativa PSD! Problemele comunităților din Bistrița-Năsăud și ale primarilor sunt prioritatea ZERO pentru mine în acest mandat!”, a reamintit Bogdan Ivan Gruia.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: