22.8 C
Bistrița
joi, septembrie 4, 2025

Aquabis: Lucrări de cuplare la noua rețea, în Năsăud. Miercuri, lucrări în Rebrișoara

Se vor executa lucrări de cuplare la noua rețea, dar și lucrări de remediere a unei avarii în Năsăud – astăzi, 23 noiembrie 2021. Miercuri rămân fără apă potabilă și locuitorii din Rebrișoara: 

Astăzi, 23 noiembrie 2021, între orele 10.00 – 16.00, se va sista furnizarea apei potabile în Năsăud. 

Vor fi afectate străzile Avram Iancu, Griviței, Valea Caselor, Andrei Mureșanu, Coastei 1 și Coastei 2.

În acest interval orar se vor efectua lucrări de remediere a unei avarii precum și lucrări de cuplare la rețeaua nouă.

Miercuri, 24 noiembrie 2021, între orele 08.00 – 13.00, se va sista furnizarea apei potabile în Rebrișoara, pe strada Principală (parțial, de la intrarea dinspre Năsăud, până la Drumul Gersei.

În acest interval orar se vor efectua lucrări de montare a unor hidranți absolut necesari.

****

În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii).

Locuitorii afectaţi de situație sunt sfătuiţi să lase apa să curgă câteva minute, pentru limpezire – înainte de consum.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Caravana Škoda revine la Bistrița: Două zile de test drive, surprize și distracție pentru toată familia

Caravana Škoda vine din nou la Bistrița! În 27 și 28 septembrie 2025, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) va deveni punctul de întâlnire pentru pasionații de mașini și tineri, dar și pentru familiile care caută o mașină încăpătoare și o experiență distractivă de weekend.