19.6 C
Bistrița
sâmbătă, august 22, 2026

VIDEO – SCANDAL în Consiliul Local pe tema tarifelor percepute la patinoarul municipalității

Un patinoar sintetic va fi amplasat în Piața Centrală Bistrița. Ieri, consilierii au votat tarifele aferente. A fos un adevărat SCANDAL, cu amenințări de dat în judecată și jigniri aruncate.

Municipalitatea a decis realizarea unui patinoar sintetic ce va fi funcțional pe tot parcursul anului. Pe perioada sărbătorilor de iarnă, acesta va fi amplasat în zona Pieței Cenetrale, iar apoi, relocat.

Ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, consilierii au avut de aprobat tarifele aferente.

A început CIRCUL

Consilierul local PSD, Augusta Săsărman, a cerut două modificări:

  • gratuitate pentru copiii până la 7 ani
  • preț redus la jumătate pentru elevii cu vârste între 7 – 18 ani

De aici a izbucnit scandalul, pe motiv că președintele de ședință, Florin Urâte, NU a vrut să supună la vot aceste amendamente.

A intervenit și consilierul local PMP, Ștefania Stere, care a cerut supunerea la vot a amendamentelor cerute de Săsărman, dar și un amendament în plus.

Solicit introducerea unei taxe pe oră, pentru cei ce doresc să stea, de exemplu, trei ore, sau patru. Pentru că nu stă nimeni o zi întreagă la patinoar. Și dacă o familie are doi copii, și vor să stea trei ore cu ei la patinoar, asta înseamnă 80 de lei. Deci solicit o taxă pentru suplimentarea cu o oră a timpului de patinat”, a fost solicitarea consilierei.

În discuție a intervenit și secretarul municipiului Floare Gaftone, dar și primarul Ioan Turc. S-a aruncat în dreapta și-n stânga cu cuvinte jignitoare și amenințări cu datul în judecată. După care, Florin Urâte a supus la vot proiectul, FĂRĂ a supune la vot și amendamentele celor două consiliere.

Întregul CIRC îl puteți urmări în video de mai jos:

Deși consilierii au votat 16 – pentru, 1 – împotrivă și 4 – abțineri, au intervenit și alți consilieri în discuție. Au subliniat faptul că e ILEGALĂ supunerea la vot a proiectului FĂRĂ amendamente, dacă acestea au fost cerute.

După alte minute bune de circ, au fost supuse la vot amendamentele consilierelor PSD și PMP, dar niciunul NU a fost aprobat.

Așa că, la final, proiectul a fost aprobat în forma sa inițială.

Tarifele pentru patinoarul primăriei vor fi:

De asemenea, există câteva facilități.

În primele 10 zile de la deschiderea patinoarului, va fi acces GRATUIT pentru TOATĂ lumea. După aceste 10 zile, va rămâne gratuit accesul, pentru toți, dar DOAR în intervalul orar 10.00 – 12.00”, a explicat primarul Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. o sa se dea Gaftone, primarul si aia de la tineret din primarie, si copii lor, pe gratis ca sunt copii angajatilor…..ca cei mai amarati daca n-au bani si parinti in primarie, nu isi vor permite!!!!

  2. Asta e proasta creștere si nesimțire!!!! Nu e scandal!
    Lipsa celor 7 ani de acasă, badaranism si infumurare de taran din fundul lumii care s-a ajuns!!!
    Macar dna secretar este mai moderata acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: