-5.9 C
Bistrița
miercuri, decembrie 31, 2025

SURPRIZĂ: Testele de salivă pentru elevi au sosit…în pungi. Nu sunt ambalate individual!

Prima tranșă de teste de salivă pentru elevi au sosit deja în județ. Acestea sunt ”la set”, pe componente. ”Fiecare director de unitate de învățământ își stabilește modalitatea de gestionare a acestei situații. Noi îi ajutăm„ a declarat inspectorul șef al ISJ BN.

Cei de la ISU BN au adus sâmbătă prima tranșă de teste de salivă. E vorba de 104.500 de teste, pe care noi le-am preluat de la ei și tot sâmbătă le-am distribuit unităților de învățământ” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, inspectorul șef al ISJ BN, Aurelia Dan.

Testele ajung doar pentru prima săptămână de testare, adică pentru săptămâna viitoare.

Elevii se întorc la școală doar joi, deci nu au cum să testeze în această săptămână. Testele ajunse ajung pentru testarea de săptămâna viitoare, din zilele de luni și joi” a mai explicat Aurelia Dan.

Testele au ajuns pe componente, în seturi de câte 25 de bucăți

Surpriza cea mare, la sosirea testelor a fost că acestea NU erau ambalate integral. Au sosit pe componente, în seturi de câte 25.

Fiecare unitate de învățământ a primit testele. Într-adevăr au sosit pe componente, la seturi. Dar fiecare director de unitate de învățământ își gestionează situația. Nu e așa de tensionantă situația la noi în județ, cum a fost în alte zone din țară. Directorii vor trebui să găsească soluții și să gestioneze această situație. Noi îi putem ajuta cu voluntari, dacă au nevoie” a adăugat inspectorul șef al ISJ BN.

Astfel, azi, directorii de școli au solicitat unor angajați să se mobilizeze pentru a putea asambla kiturile, astfel încât la reîntoarcerea elevilor la școală să le poată împărți.

Din ce ni s-a comunicat, toate unitățile de învățământ au stabilit ca testarea copiilor să se facă la domiciliu. Apoi, în fiecare unitate de învățământ, directorii au stabilit modalitatea de transmitere a rezultatelor” a concluzionat Aurelia Dan, inspectorul șef al ISJ BN.

 

Foto- Adevarul.ro

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos:  

REVELION 2026 la Flamingo, cu bucate alese și muzică LIVE cu Lorena Florentin și Nicu Cioanca

Trecerea dintre ani o poți sărbători cu bucate bune și muzică de petrecere, la Flamingo. Ai...

NOI locuri de muncă, în Bistrița, Beclean, Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent șef șantier, economist, psiholog

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. IPROEB angajează operatori cabluri electrice, iar Aquabis caută încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! Lista completă, mai jos: