4 C
Bistrița
luni, decembrie 1, 2025

Podul acoperit de la Coșbuc, construit de grăniceri după modelul celor din Tirol, în sfârșit restaurat

Localitatea Coșbuc mai are unul dintre puținele poduri acoperite din România și Europa. Acesta a fost construit de grăniceri și meșteri din zonă, după modelul celor din Tirol și este încă în picioare, deși a fost ridicat în 1778. Podul va fi în sfârșit restaurat cu peste 3 milioane de lei.

Podul acoperit din Coșbuc va avea viață lungă! Deși s-a discutat de multe ori despre restaurarea sa, până acum nu s-au găsit fonduri pentru aceste lucrări.  Acesta este unul dintre puținele poduri acoperite din România și chiar Europa și a fost amenajat în 1778.

La podul acoperit din Coșbuc au lucrat grănicerii, dar și meșterii din zonă. Modelul de inspirație este însă tocmai din Tirol.

Podul va fi restaurat cu 3,2 milioane de lei, suma fiind alocată de Ministerul Culturii. Procedura de achiziție publică pentru modernizarea și conservarea podului a fost demarată chiar ieri, a făcut public deputatul Bogdan Ivan.

„La nici o lună de zile din momentul în care am discutat despre blocajele din acest proiect, cu respectarea tuturor prevederilor legale, procedura de achiziție a fost deblocată și suma de 3,2 milioane de lei a fost cuprinsă de Guvernul României în bugetul pe 2022”, a precizat deputatul Bogdan Ivan.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ARCSIM Construct angajează Consultant vânzări, Aquabis caută tehnician, electrician, instalatori

ARCSIM Construct angajează Consultant vânzări dedicat, comunicativ și pasionat de domeniul amenajărilor exterioare. Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud. Sunt disponibile, în Bistrița, și posturi pentru ospătari, spălător vase, ajutor bucătar, economist, jurist, psiholog, instalator și electrician.

Primul tonomat de flori a ajuns în Bistrița, pe Decebal, la Florăria PARADISE Younique Boutique

Gestul de a oferi un buchet superb de flori nu mai depinde de ora la care se închid florăriile! Pentru că Bistrița are, în sfârșit, un tonomat de flori! Dacă ai de ajuns la o aniversare sau vrei să dăruiești un buchet surpriză – ai la dispoziție, de acum, un floromat modern și simplu de folosit, chiar în fața florăriei Paradise Younique Boutique, de pe Bulevardul Decebal din Bistrița!

BISTRIȚA INSPIRĂ, în 6 decembrie, la Palatul Culturii! Invitații CADOU pentru cititorii Bistrițeanul.ro

În 6 decembrie 2025, de la ora 17.00, la Palatul Culturii vă oferim în dar prima ediție pilot a unor conferințe intitulate Bistrița Inspiră: o poveste în care devenim conștienți că Bistrița generează lumină, idei și energie creativă.