13.8 C
Bistrița
vineri, martie 27, 2026

Pandemia a lovit în sporul natural din județ! Anul trecut numărul deceselor a fost cu 1.500 mai mare decât cel al nașterilor

Al doilea an de pandemie a afectat și mai tare sporul natural al județului. Practic, numărul deceselor a fost cu 1.500 mai mare decât cel al nașterilor. Octombrie este luna în care s-au înregistrat cele mai multe decese – 648.

Potrivit unor date puse la dispoziția Agerpres de către Direcția Regională de Statistică, județul nostru a înregistrat anul trecut un spor natural negativ accentuat.

Anul trecut au fost înregistrate 4.610 decese, cu 562 mai multe decât în 2020. S-au înregistrat 3.050 de nașteri, cu 11 mai multe decât în 2020.  Cele mai multe decese s-au înregistrat în lunile octombrie -648, noiembrie – 492, aprilie – 455 și martie – 402.

Sporul negativ se datorează și deceselor asociate cu infecția cu Covid-19. Anul trecut numărul deceselor în rândul pacienților cu Covid a fost de peste 680, reprezentând în jur de 15% din numărul total.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...