-0 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

INEDIT: Cum își învață o comună copiii să colecteze gunoiul selectiv!

Colectarea gunoiului selectiv e o disciplină care se învață de la vârste fragede. Cel puțin acesta e mesajul transmis de o comună din județ. A pus la bătaie premii, într-un concurs organizat în parteneriat cu ADI Deșeuri.

Un proiect inedit are loc zilele acestea în Galații Bistriței. Copiii de ciclu primar și gimnazial sunt angrenați într-un concurs educativ.

Colectarea selectivă a gunoiului e o disciplină, iar copiii învață cel mai bine prin joacă. Astfel, Primăria Galații Bistriței, în colaborare cu ADI Deșeuri au organizat concursul de reciclare sub numele „Reciclează pentru viitorul tău!” .

Copiii sunt încurajați să colecteze selectiv deșeurile, să aducă la școală deșeuri reciclabile din plastic / metal, hârtie / carton și sticlă. Iar cel mai harnic elev va câștiga pentru efortul său o bicicletă! Se vor acorda și 10 boxe portabile și 10 seturi de căști audio participanților la acest concurs școlar”, a anunțat Cristian Niculae, șeful ADI Deșeuri, pe Facebook.

Înainte de lansarea concursului, copiilor le-a fost explicat DE CE e importantă colectarea selectivă.

Împreună cu domnul primar Vasile Mihai Vermeșan am explicat copiilor din comuna Galații Bistriței de ce este important să colectăm selectiv, să reciclăm deșeurile și cum pot ei să se implice pentru a construi un viitor mai bun.

Educația pentru protejarea mediului înconjurător și responsabilitatea față de reciclare trebuie deprinse de la cele mai fragede vârste. Iar bucuria și dorința de implicare a copiilor în acest concurs mi-au arătat că alături de ei putem schimba mentalitățile oamenilor în ceea ce privește colectarea separată a deșeurilor”, a mai scris Cristian Niculae.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: