5.4 C
Bistrița
marți, decembrie 2, 2025

ALTE Vremuri: Sute de copii refugiați și îngrijiți la Bistrița, când Moldova a fost lovită de Marea Foamete

Se pare că bistrițenii au o tradiție atunci când vine vorba de solidaritate și sprijin acordat refugiaților. Peste 560 de copii din fosta Republică Sovietică Moldova au fost îngrijiți în anii 1946-47 în județ, când Marea Foamete a făcut ravagii peste Prut. 

Nu suntem solidari de ieri, de azi – ci din totdeauna. Câteva documente publicate de Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud ne reamintesc faptul că în județul Bistrița-Năsăud s-au refugiat, în anii 46-47 peste 500 de copii. 

Aici „au fost îngrijiți 563 de copiii din Moldova în timpul „Marii Foamete” din anul 1946-1947. Dintre acești copii 79 au ajuns în orașul Bistrița”, transmit Arhivele Naționale BN. 

În ajutorarea refugiaților moldoveni s-au implicat numeroși cetățeni.

Toate cultele și notabilitățile județului, școlile și instituțiile publice s-au mobilizat atunci exemplar. Ajutorul de primar Mihai Bilegan a expus, într-o ședință din 24 septembrie 1946, „situația mizeră în care se află populația din regiunile bântuite de secetă, în special Moldova….” 

Foametea din anii 1946–1947 din Moldova (pe atunci Republica Sovietică Moldovenească) a fost o perioadă de deprivare alimentară majoră. Toată populația aflată la est de Prut a avut de suferit atunci. S-a întâmplat în urma unui complex de cauze, între care distrugerile agriculturii provocate de război, dar și seceta cruntă a acelor ani.

La acestea s-au adăugat impactul măsurilor sovietice de supra-colectare a produselor alimentare. S-a distrus atunci modul tradițional de viață, s-a ascuns adevărul despre situația reală. În plus, a contat și lipsa de reacție a statului – explică cei de la Arhive.

Sursă Foto @ Bistrița de altădată (Bistrița anilor 40) & Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud – Documente din fondul „Primăria orașului Bistrița” 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

S-a deschis Casa Frühm Bistrița! Mai mult decât un After School!

Într-o clădire încărcată de istorie de pe Bulevardul Republicii din Bistrița, frumos reabilitată, s-a deschis astăzi...

ARCSIM Construct angajează Consultant vânzări, Aquabis caută tehnician, electrician, instalatori

ARCSIM Construct angajează Consultant vânzări dedicat, comunicativ și pasionat de domeniul amenajărilor exterioare. Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud. Sunt disponibile, în Bistrița, și posturi pentru ospătari, spălător vase, ajutor bucătar, economist, jurist, psiholog, instalator și electrician.

Primul tonomat de flori a ajuns în Bistrița, pe Decebal, la Florăria PARADISE Younique Boutique

Gestul de a oferi un buchet superb de flori nu mai depinde de ora la care se închid florăriile! Pentru că Bistrița are, în sfârșit, un tonomat de flori! Dacă ai de ajuns la o aniversare sau vrei să dăruiești un buchet surpriză – ai la dispoziție, de acum, un floromat modern și simplu de folosit, chiar în fața florăriei Paradise Younique Boutique, de pe Bulevardul Decebal din Bistrița!