13.6 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Spectacol aniversar la 10 ani de Cheers! Intrarea liberă în Polivalentă

Echipa de majorete Cheers All Stars organizează un spectacol special cu ocazia aniversării a 10 ani de funcționare. Evenimentul are loc în 30 iunie.

Sala Polivalentă din Bistrița (de lângă Parcul Municipal) va găzdui un eveniment la… înălțime. Majoretele de la Cheers își sărbătoresc 10 ani de existență, începând de la cei mici, care acum învață primele taine ale acestui sport, până la performerii seniori.

Pe „scenă” vor fi prezenți atât cei de la Cheers, cât și cei de la YOLO Studio, ambele manageriate de Roxana Lăpuște.

Evenimentul începe la ora 18:00, în data de 30 iunie.

„Ce faci pe 30 iunie?

Vino alături de noi să sărbătorim 10 ani în care am stat la înălțime, am câștigat concursuri și am format tineri veseli și dornici de mișcare și dans.

Unde?
Te așteptăm la Sala Polivalentă, începând cu ora 18:00, loc în care de surprize și voie bună ne ocupăm noi. Îți garantăm un spectacol pe cinste, în mijlocul verii.

Vor dansa sportivii și cursanții din cadrul grupelor Cheers și YOLO Studio.

Intrare liberă”, au transmis organizatorii.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: