29.1 C
Bistrița
miercuri, iulie 15, 2026

Economii de peste 1,7 milioane lei, la bugetul Consiliului Județean BN, datorate blocării posturilor ”la stat”

Concursurile pentru posturi de muncă „la stat” au fost blocate, începând cu 1 iulie. Acest lucru a adus economii la bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Numai de la Protecția Copilului au „rămas” 1,7 milioane lei.

Autoritățile centrale au decis suspendarea concursurilor pentru „locurile de muncă la stat”, începând cu 1 iulie. Astfel, instituțiile care au rămas cu posturi vacante temporar, neocupate la această dată, au făcut economii la buget.

E și cazul Consiliului Județean BN care a reușit să facă economii de peste 1,7 milioane de lei.

Cea mai mare economie cu personalul s-a făcut la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. De la începutul anului, 22 de angajați și-au încetat activitatea. Cum numeroase posturi nu au mai fost acoperite, economiile cu cheltuielile bugetare s-au ridicat la 1.600.000 lei.

Și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” a reușit să facă economii cu personalul, dar aici suma e de 110.000 lei.

Banii din economiile Protecției Copilului au mers spre capitolul „Bunuri şi servicii”:

  • 45.000 lei – asistenţă acordată persoanelor vârstnice
  • 510.000 lei – asistenţă socială acordată în caz de invaliditate
  • puțin peste un milion – asistenţă socială acordată pentru familie şi copii

Banii din Economiile Bibliotecii Județene au mers spre întreținere și funcționare.

Întregul proiect privind „mutarea” banilor dintr-o parte în alta în cadrul instituțiilor subordonate CJ BN, în proiectul de mai jos:

13_PH a treia rectificare

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Mda…au desființat posturi de la Protecția copilului de pe Str Toamnei și le au transferat la Dgaspc pe str Horea. Despre ce vorbim? MINCIUNI

  2. De ce majoritatea Asistenților Maternali sunt angajați de pe meleagurile Rebrișoarei și Ilva de catre buricul pământului de la Dgaspc Bistrița ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.