20.4 C
Bistrița
luni, mai 11, 2026

Vă era dor de Vița de Vie? Îi puteți asculta weekendul viitor la Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței

Centrul vechi al Bistriței va fi animat weekendul viitor cu o serie de evenimente cel puțin interesante. Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței îi aduc în fața bistrițenilor pe cei de la Vița de Vie.

În perioada 18-21 august, pasajele din centrul Bistriței vor fi animate cu un eveniment cu totul deosebit, aflat la a doua ediție.

Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței este organizat de Asociația Mocănița Transilvaniei, care, cu această ocazie vrea să adune fondurile necesare pentru înlocuirea traverselor uzate de la linia îngustă de la Teaca.

„Este momentul să vă arătăm la ce muncim de câteva luni bune, un proiect ajuns la a doua ediție, prin care ne-am propus să punem în valoare zonele mai puțin umblate ale Bistriței, produsul local din zona mocăniței și să generăm fondurile necesare să înlocuim primele 3.000 de traverse uzate la linia îngustă de la Teaca. Cu acest prilej lansăm campania „Adoptă o traversă”, prin care fiecare participant poate contribui la restaurarea traseului mocăniței din Câmpia Transilvaniei”, precizează Asociația Mocănița Transilvaniei.

Pe lângă degustări de vinuri și alte momente inedite, evenimentul va avea și o serie de concerte. Cap de afiș sunt tocmai cei de la Vița de Vie, care vor concerta în data de 21.

Vor mai concerta: The Mono Jacks, Iarba Fiarelor, Ana Coman, Jurjak, Jazzy Jo, Trigon, Dora Gaitanovic, 7 pași, Alex & The Fat Penguins, Corina Sîrghi & Taraful Jean Americanul, Sorin Borzoș, Vasile Bancea, Dani Năsăudean și Magnetic Sax.

Foto: Vladimir Pogonariu

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...