13.9 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

Chemați să oprească un chef în toiul nopții, polițiștii locali au realizat că petrecăreața e tocmai hoața dată-n urmărire

Un echipaj al poliției locale a fost trimis azi-noapte să ”oprească” muzica dintr-un apartament. Surpriza a fost că petrecăreața era femeia ce furase rochii dintr-un magazin din Bistrița.

În această dimineață, în jurul orei 04.00, o persoană a anunțat că pe Bulevardul Independenței, dintr-un apartament, muzica răsuna cu putere.

A fost trimis un echipaj al Poliției Locale Bistrița ca să ”oprească” muzica și să sancționeze pe cei ce tulbură liniștea.

În apartamentul cu pricina polițiștii au găsit o bucureșteancă de 26 de ani, care locuia în chirie. A primit un avertisment pentru tulburarea liniștii publice.

În timp ce întocmeau actele, polițiștii au recunoscut persoana ca fiind femeia ce furase dintr-un magazin, ieri după-masă. Proprietarii magazinului de haine au solicitat ajutor în găsirea femeii, punându-le la dispoziție imagini de pe camerele de supraveghere.

Astfel, polițiștii locali au întocmit proces verbal de depistare si predare către IPJ BN, serviciul Biroul de Investigații Criminale.

Polițiștii din cadrul IPJ BN au fost cu tânăra la ea în apartament și au recuperat bunurile furate. S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt și polițiștii continuă cercetările.

În această dimineață, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investiții Criminale au identificat o tânără de 26 de ani, din București, bănuită de comiterea unui furt din magazin. Prejudiciul, în valoare de 250 de lei, a fost recuperat în totalitate. Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a IPJ BN, Crina Sîrb.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.