15.7 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

Prundu Bârgăului, prima localitate din țară unde elevii ar putea fi testați antidrog. Primăria are propriul aparat de testare

Școlile din Prundu Bârgăului ar putea fi primele din țară unde elevii vor fi testați antidrog. Primarul Doru Crișan a cumpărat deja un aparat performant de testare și vrea să facă un acord cu școala și părinții pentru a putea testa aleatoriu, periodic, elevii.

În așteptarea legii care permite polițiștilor să testeze elevii din școli atunci când au suspiciuni că în unitățile respective se consumă droguri, unii primari încearcă să rezolve problema singuri. Este și cazul primarului comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, care a achiziționat un aparat de testare antidrog.

Acesta este similar cu cel care se află în dotarea Poliției Române și a costat în jur de 20.000 de lei. Primarul vrea să încheie un acord cu școlile din comună și dacă părinții acceptă, să testeze periodic elevii.

Până acest lucru va fi posibil, aparatul a fost predat Secției de Poliție din Prundu Bârgăului. Polițiștii de acolo îl vor folosi pentru a testa șoferii care se urcă la volan sub influența drogurilor.

„Deocamdată nu avem temei legal și doar cu acceptul părinților putem testa elevii. Trebuie inclus și în regulamentul școlar, iar părinții trebuie să își dea acordul. Eu nu îmi doresc altceva decât ca fiecare părinte să conștientizeze că sunt probleme cu copiii. Îmi doresc să conștientizeze toți și apoi vedem care sunt următorii pași, care sunt intervențiile care se impun”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Doru Crișan.

Potrivit acestuia, acesta a primit semnale din școli că problema în bătătura sa este una serioasă și că se consumă droguri inclusiv în școala gimnazială.

Foto: monitorulsv.ro

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...