31.8 C
Bistrița
luni, august 10, 2026

VIDEO – Radu Moldovan, despre consumul de droguri, la conferința TSD BN: Lucrurile au devenit extrem de periculoase

Radu Moldovan, președintele PSD BN, s-a referit și la legea pentru prevenirea consumului de droguri, în cadrul conferinței TSD BN de astăzi. „Lucrurile au devenit extrem de periculoase. Rămân sechele care nu pot fi vindecate niciodată…”

Dacă vă uitați pe statisticele unităților de primiri Urgențe sau pe cele ale spitalelor de psihiatrie, o să vă cruciți! Lucrurile au devenit extrem de periculoase. Iar cel mai rău lucru este că toate substanțele acestea, de toate categoriile, lasă în urmă, la peste o treime dintre consumatori, sechele care nu pot fi vindecate niciodată”, a avertizat Emil Radu Moldovan.

Acesta a precizat că s-au achiziționat câteva aparate pentru Poliție, prin ATOP. „Vom face tot ce ține de noi. Dar este nevoie de o dezbatere publică amplă, transparentă și serioasă. Trebuie să oprim acest flagel care nenorocește viitorul acestei țări. Copii și tineri nevinovați care dintr-o greșeală sau o neatenție își nenorocesc viața. Statul român are această obligație ca – prin toate instituțiile lui – să stopeze acest flagel.

Mă bucur că de aici, de la Bistrița, în urma unei discuții provocate de colegii mei din PNL în Consiliul Județean, s-a inflamat toată țara.

Încet-încet s-a ajuns la această dezbatere. Îmi doresc foarte mult ca voi, tinerii, împreună cu părinții și profesorii să avem o dezbatere foarte serioasă. Ca să putem să-i sprijinim pe cei doi deputați inițiatori și pe ceilalți care vor sprijini în Parlament acest proiect important de lege. El trebuie să fie îmbunătățit și amendat, ca la final să avem o lege care să permită instituțiilor de forță ale statului să-și facă datoria. Pentru că astăzi, chiar dacă sunt acuzați, de foarte multe ori nu au pârghiile necesare pentru a întreprinde măsurile necesare”, a subliniat Radu Moldovan. 

Se coace o lege DRACONICĂ pentru consumatorii de droguri – Aceștia pot fi testați la școală, iar refuzul îi poate trimite după gratii

Deputat Bogdan Ivan Gruia: Problema drogurilor în rândul tinerilor poate fi oprită prin lege!

Deputatul Daniel Suciu, propuneri dure pentru combaterea consumului de droguri. „Orice observație e binevenită!”

Președintele Consiliului Județean i-a rugat pe tinerii social democrați să găsească timpul necesar pentru a discuta cu cei care au trecut prin așa ceva.

Sper ca și dacălii să înțeleagă că nu mai pot ascunde sub preș povestea asta. Să înțelegem că trebuie să luăm măsuri. Am avut o discuție mai lungă cu Bogdan Ivan și Daniel Suciu. Din păcate, cei care fac foarte mulți bani din droguri nu vor sta deoparte. Deja au reușit să ducă discuția în derizoriu. Multă lume susține că legea a fost făcută pentru a testa și controla copiii. Fals! Nu că nu se va întâmpla și asta. Dar nu ăsta este scopul. Scopul este să ajungem la sursă. La traficanți și la dealeri”, a mai spus Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.