14.1 C
Bistrița
luni, aprilie 27, 2026

FOTO: 50 de copii orfani vor avea adăpost într-un impresionant așezământ social care se construiește la Dorolea

La o aruncătură de băț de Bistrița, în Dorolea, se înalță o impresionantă construcție pentru copiii orfani. Poartă hramul Sfântului Siluan Athonitul, iar finanțarea este asigurată exclusiv din donații și din fondurile Mănăstirii Rebra-Parva.

Lucrările au început în vara anului 2020, pe un teren de 2,5 hectare. Acesta a fost donat de familia Ioan Dedean și fiii săi Bogdan şi Alin Ionuț.

Finanțarea centrului social se va face exclusiv din donații și din fondurile mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva. Iar inițiatorii demersului speră să termine întreaga lucrare în 2030.

Starețul Mănăstirii Rebra-Parva, protosinghelul Chiril Zăgrean, a explicat pentru Bistrițeannul.ro că, deși foarte aproape de Bistrița, așezământul va fi administrat de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva.

Când totul va fi gata, clădirea ar putea găzdui 50 de copii orfani.

Va fi un complex social compus din opt clădiri. Vom avea o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe.

Se vor face și slujbe, ca într-o mănăstire, dar ne vom ocupa și de latura socială, așa cum se cuvine. Construcția este de durată, e greu să spunem exact când va fi gata.

Ne aflăm acum cam la 25% din întreaga construcție. Patru dintre casele copiilor au deja fundație. Dar mai avem mult până să terminăm. Anul acesta am slujit aici a treia Liturghie arhierească.

Duminica și în sărbătorile de peste an se vor oficiaz slujbe. În fiecare miercuri, oficiem Taina Sfântului Maslu. Îi așteptăm pe toți cu drag, poate să vină oricine vrea…”, ne-a mărturisit părintele Chiril de la Mănăstirea Rebra-Parva.

Deocamdată, au fost finalizate biserica și clădirea administrativă.

Zilele trecute, însuși ÎPS Mitropolitul Andrei a fost prezent aici, binecuvântând lucrările de construcție.

Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, vorbind și despre viața Sfântului Siluan Athonitul.

Foto @ Darius Echim / Mitropolia Clujului

Sursă – Radio Renașterea

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...