11.8 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

Vrei să te relaxezi la Centrul Legacy de la Figa de Ziua României? Iată cât ai de scos din buzunare

Consiliul Local al orașului Beclean aprobă astăzi tarifele practicate de Centrul Legacy, cea mai nouă facilitate de la Băile Figa. Acesta își va deschide porțile săptămâna viitoare, de 1 Decembrie și va funcționa de dimineața până seară, chiar și de sărbători.

Consilierii locali aprobă astăzi tarifele și orarul de funcționare al Centrului Legacy de la Figa. Acesta urmează să își deschidă porțile în 1 Decembrie. Adulții vor plăti pentru intrarea în centru 60 de lei/zi, iar copiii de la 0 la 14 ani 30 de lei/zi. Vor avea acces la toate facilitățile centrului, începând de la saună, piscină sau jacuzzi la bibliotecă sau salină.

Cei care vor să profite de facilitățile centrului zilnic își pot face un abonament lunar, care costă 400 de lei. De asemenea, se poate merge separat la bowling, care costă 50 de lei jocul, indiferent de numărul de participanți.

Centrul va fi deschis zilnic, între 08:00 și 20:00, mai puțin lunea, când centrul își deschide porțile abia la ora 10:00 și este deschis tot până la 20:00.

Potrivit primarului Nicolae Moldovan, în cadrul ședinței de astăzi vor fi aprobate listele cu beneficiarii care vor putea intra din 1 Decembrie fără a plăti. Este vorba despre 158 de pensionari din Beclean și alte 23 de persoane din comuna Chiuza.

Mai multe despre ce oferă Centrul Legacy de la Băile Figa, în materialul de mai jos:

FOTO SPECTACULOS! Centrul Legacy de la Băile Figa a fost inaugurat și promite să nu te lase să pleci de lângă Beclean, cu zilele

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.