12.2 C
Bistrița
duminică, mai 24, 2026

Radu Moldovan: Am cerut juristului spitalului să tragă la răspundere pe cei ce aruncă acuze asupra unității medicale și apoi se sustrag

Un scandal a izbucnit zilele trecute în jurul secției Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență. O mămică se plângea că i s-ar fi cerut să aducă aparat de aerosoli de acasă. „Am cerut juristului să tragă la răspundere pe cei ce aruncă cu noroi și apoi se sustrag!”, a replicat Radu Moldovan.

Zilele trecute, o mămică s-a plâns online de secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Aceasta a acuzat personalul că i-ar fi cerut să aducă aparat de aerosoli de acasă, deoarece nu există destule pe secție.

Ieri, în ședința de Consiliu Județean, subiectul a fost readus în discuție de un consilier.

„Știm că sunt mulți copii cu viroze, și am văzut postarea cu aparatul de aerosoli. Nu există posibilitatea să fie cumpărate mai multe?”, a intervenit liberalul Samuel Coman.

„Am făcut referat pentru achiziționarea mai multor aparate de aerosoli, pentru suplimentarea lor.

Dar, am văzut și eu postarea și am și citit toate comentariile, comentarii care NU susțineau cele spuse. Am și sunat imediat pe manager și l-am întrebat care e situația. Până la urmă s-a dovedit că nu a fost așa. Că nu i-a cerut nimeni să aducă aparat de aerosoli de acasă. Unii vor să-l țină numai pentru ei, dar îl folosise cu câteva minute înainte de a se plânge.

Și-a cerut scuze că de fapt da, nu e adevărat, că nu stau lucrurile chiar așa. Într-adevăr e un val de viroze mai mare ca niciodată, și am cerut suplimentarea aparatelor de aerosoli, dar situația respectivă nu fusese adevărată”, a răspuns Radu Moldovan, președintele CJ BN.

Președintele CJ BN vrea să se tragă la răspundere cei ce acuză spitalul de ceva și apoi se sustrag

În urma postării, președintele Radu Moldovan a avut o cerință pentru manager și una pentru juristul spitalului.

Am vorbit cu managerul Lazany să vadă care e comportamentul personalului. Și să le ceară acestora să trateze cu mai multă atenție pacienții, să fie atenți cum vorbesc. E greu la peste 1.000 de angajați să vezi fiecare cum se comportă. Dar i-am cerut să lucreze la problemele astea de imagine și de comunicare.

Totodată, am cerut juristului să cheme în răspundere pe cei ce aruncă cu noroi în imaginea spitalului, numai de dragul de a vorbi. Da. E loc de mai bine. Dar sunt unii, ca și în cazul acesta, care aruncă cu acuze și apoi își cer scuze. Aruncă cu noroi în munca altora și apoi se sustrag, nu mai recunosc!”, a concluzionat Radu Moldovan, președintele CJ BN.

Despre valul de viroze, Bistrițeanul.ro a scris aici:

România se confruntă cu cel mai agresiv val de viroze la copii, din ultimul deceniu. La Bistrița, jumătate dintre copiii de la Pediatrie au viroze

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.