16.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

EXCEPȚIONAL: Alex Frandeș și Luca Someșan de la Colegiul „Liviu Rebreanu”, premiați de Comisia Europeană. „Un rezultat extraordinar, o surpriză!”

Elevii Alexandru Frandeș și Luca Someșan de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” au participat pentru prima oară la concursul „Juvenes Translatores”, organizat de Comisia Europenă. Pentru traducerile excepționale, cei doi elevi din Bistrița au fost incluși în TOP 15 „cei mai buni traducători români ai UE”.

Vești bune, ba chiar excepționale!

Doi dintre elevii noștri au obținut mențiuni speciale (ceea ce înseamnă că fac parte din TOP 15 „cei mai buni traducători români ai UE” – au transmis cei de la Colegiul „Liviu Rebreanu”. 

S-au publicat rezultatele concursului „Juvenes Translatores”, organizat de Comisia Europeană. Competiția recunoaște meritele celor mai buni tineri traducători ai Uniunii Europene.

Datorită doamnei profesoare Renata Leonte, elevii Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița au participat pentru prima dată la această competiție.

Iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate.

Doi dintre elevii noștri au obținut mențiuni speciale. Ceea ce înseamnă că fac parte din TOP 15 „cei mai buni traducători români ai UE”. Mesajul transmis de organizatori este mai mult decât relevant: „Deși nu putem desemna decât un câștigător pe țară, numeroși alți elevi au demonstrat abilități remarcabile. Evaluatorii doresc să le acorde o diplomă de mențiune specială în semn de recunoaștere a traducerilor lor excepționale”, au precizat profesorii colegiului.

Cei doi elevi excepționali sunt Luca Someșan (clasa a XI-a G / limba germană) și Alexandru Frandeș (clasa a XI-a C / limba engleză).

Este un rezultat extraordinar mai ales că din toată România doar 15 elevi au reușit să obțină mențiuni. Chiar a fost o surpriză să aflăm că doi dintre cei cinci elevi participanți de la „Colegiul Liviu Rebreanu” au fost distinși cu mențiuni speciale.

Știam de concursul acesta de vreo doi ani. Însă doar anul trecut am reușit să ne înscriem”, a explicat profesoara Renata Leonte, pentru Bistrițeanul.ro. 

„Am avut voie să înscriem cinci elevi din școală, condiția fiind ca ei să fie născuți în 2005.

Nu au fost texte foarte dificile, dar nici foarte ușoare. Oricum, nu a fost vorba de texte tehnice. Un elev a tradus din spaniolă în română, unul din franceză în română. Luca a tradus din germană, iar Alex și încă o elevă – din engleză. Am intrat online toți, la o anumită oră. Elevii au primit un username și o parolă, iar la ora exactă le-a apărut pe ecran textul de tradus. Au avut la dispoziție un anumit timp, după care programul s-a închis automat.

Toți au reușit să finalizeze traducerile. Nu am făcut ceva pregătire specială. Am printat doar textele din anii trecuți, drept modele, să lucreze puțin”, a mai povestit profesoara Renata Leonte.

Veste premiilor obținute a sosit chiar ieri după-amiază. „Am primit ieri un mail de la Comisia Europeană în care am fost anunțați că cei din juriu au fost impresionați de traducerile excepționale ale elevilor. Așa că au decis să le acorde mențiuni speciale. Urmează să descărcăm astăzi și mențiunile. Am înțeles că sunt trecute acolo și comentariile corectorilor. Asta ar fi interesant de văzut…

Copiii au fost tare încântați de concurs. Chiar înainte de examen am primit un pachet cu mici cadouri promoționale. Le-a plăcut tare mult experiența în sine a traducerii. Din păcate, nu prea se mai fac traduceri la oră. Acuma învățăm altfel engleza”, ne-a mai povestit profesoara Renata Leonte.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: