4.5 C
Bistrița
miercuri, mai 15, 2024

Mircea Bravo: „Fără reclame la jocuri de noroc!” Cum poți semna petiția:

Comunitatea Declic a început mediatizarea unei petiții care se îndreaptă către conducerea statului. Alături de ei sunt și oameni din online, inclusiv Mircea Bravo. Membrii săi cer interzicerea reclamelor la jocurile de noroc în spațiul public sau de pe internet.

Reclamele la jocuri de noroc, indiferent dacă sunt afișate în spațiul public sau în mediul online, ajung la foarte multe persoane. În mediul online, printr-o sponsorizare agresivă, ajung la copii ori tineri, dar și la adulți. În România, datele specifică faptul că tinerii sunt cei mai predispuși pentru dependență, iar majoritatea celor care joacă sunt bărbați.

Conform Asociației Organizatorilor de Sloturi, cei mai muți pariori sunt cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, cu proveniență din mediul urban și necăsătoriți. Incidența jocurilor de noroc în România este de 15%, respectiv 2,4 milioane de indivizi peste 18 ani care au practicat măcar o dată jocuri de noroc în ultimul an.

Cel mai popular joc de noroc este cel de loto, organizat de Loteria Română, însă în preferințele dependenilor de jocuri de noroc se numără în principal păcănelele și pariurile sportive.

„Oriunde te uiți, e imposibil să nu vezi afișele imense cu reclame la jocuri de noroc sau pariuri sportive. În online publicitatea este și mai agresivă, pentru că sunt și mai puține reguli. Iar pentru reclamele la pariuri sportive de la TV există o portiță. Acestea pot fi difuzate la orice oră din zi, în timpul competițiilor sportive.

În reclame, celebrități sau foști sportivi repetă neîncetat că e ușor să câștigi. Iar Youtube-ul e plin de vloggeri care se filmează în timp ce joacă și mereu par să prindă lozul cel mare”, motivează cei de la Declic.

Beclenarul Mircea Bravo s-a alăturat campaniei Declic printr-un clip care a fost vizionat de peste 250.000 de oameni în două zile.

În luna noiembrie 2022, o lege care interzicea funcționarea sălilor de jocuri lângă școli, locuri de joacă și biserici a fost depus la Senat, iar alta, care prevede interzicerea publicității stradale și audiovizuale la jocuri de noroc și pariuri a fost înregistrat la Camera Deputaților.

Poți semna și tu petiția AICI!

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro. 

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.