13.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

Se va ajunge mai repede de la Dej la Ilva Mică. Cătălin Drulă, fost ministru: „Se va renunța la limitări și restricții”

Într-o conferință de presă, președintele USR și fost ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă a precizat că datorită lucrărilor desfășurate pe tronsonul Dej-Ilva-Mică se va circula mult mai repede, urmând să se renunțe la limitări și restricții.

Prezent astăzi la Bistrița, președintele USR și fost ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă a vorbit și despre lucrările programate pentru căile ferate din Bistrița-Năsăud. Potrivit acestuia, datorită lucrărilor desfășurate pe tronsonul Dej-Beclean-Ilva Mică viteza trenurilor care circulă pe această rută va crește considerabil.

„Pe partea de feroviar s-au lansat niște licitații pe câteva proiecte. E vorba despre înlocuirea șinelor și traverselor pe sectorul Dej-Beclean-Ilva Mică. Este o operațiune foarte ieftină și eficientă, prin care se aduce o linie de cale ferată la standardul constructiv. În 2021 am făcut un proiect pilot între Buzău și Făurei de 40 de kilometri, unde s-a ridicat limita de viteză, în 5 luni de la 30 de km la 120. Practic cu acest proiect despre care vorbeam pe sectorul Dej-Beclean-Ilva Mică se aduce linia la viteza constructivă, se renunță la limitări și restricții de viteză”, a precizat Cătălin Drulă, într-o conferință de presă.

Conform fostului ministru și acest proiect, ca și celalalte au întârzieri, iar Bistrița-Năsăud ar fi pe lista județelor „vitregite”, care suferă din cauza lipsei unei infrastructuri de transport modenizate.

„Prin PNRR sunt 9 milioane de lei pentru Centralizare electronică pentru Sărățel-Deda. Centralizarea electronică previne să se întâmple ceea ce am văzut zilele trecute pe la Roșiori. Sistemele de centralizare și semnalizare moderne electronice aduse la standard înseamnă că avem siguranță pe calea ferată”, a mai spus Cătălin Drulă.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...