16.3 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Bogdan Ivan: În curând vom scăpa de traficul infernal din Bistrița

Centura Bistriței și drumul expres Bistrița-Dej – în linie dreaptă! În curând vom scăpa de traficul infernal din municipiul nostru!”, a transmis deputatul Bogdan Ivan Gruia.

Deputatul Bogdan Ivan a participat ieri la întâlnirea dintre conducerea CNAIR și compania care va elabora Studiul de Fezabilitate pentru centura ocolitoare a municipiului Bistrița, parte din drumul de mare viteză Bistrița-Dej.

În 26 ianuarie 2023 a fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al loturilor Bistrița-Dej și Dej-Baia Mare.

Termenul de predare al documentației este 17 luni, iar valoarea contractului pentru lotul Bistrița-Dej este de 8.376.369,89 lei fără TVA.

Le mulțumesc public Ministrului Transporturilor, domnului Sorin Grindeanu, și președintelui CJ Radu Moldovan, pentru parteneriatul de succes pe care îl avem împreună pentru dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud!

Așa cum am promis, mandatul meu de deputat este definit prin fapte și nu prin vorbe goale. Obiectivul meu și al colegilor PSD din Bistrița-Năsăud este reprezentat de proiecte concrete prin care oferim județului nostru un real progres”, a mai subliniat Bogdan Ivan.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. În curând = 17 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate + multe luni pentru întocmirea caietului de sarcini și a lansării licitației + alte luni pentru desemnarea câștigătorului licitației (dacă Doamne ferește nu există o contestație) și încheierea contractului de execuție + multe luni sau ani pentru execuție (depinde de constructori). Dar nu-i prima dată când politicienii se bagă singuri în seamă debordând de triumfalism fără noimă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: