21.9 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

Cum va fi sărbătorită Ziua Tineretului la Bistrița? Concert, filme, dans și cros, printre activități

Între 24 și 29 aprilie, Primăria Bistrița organizează „Ziua Națională a Tineretului”. Timp de aproape o săptămână, tinerii din Bistrița se pot bucura de diverse activități recreative, iar la final vor avea parte de un concert dedicat lor.

Pentru marcarea Zilei Tineretului, în întreg orașul vor fi organizate activități pentru copii, elevi și tineri de toate vârstele. În programul pus la dispoziție de primărie, elevii pot participa la o expoziție cu picturi, autori fiind elevii Liceului de Arte „Corneliu Baba” din Bistrița, la o acțiune de ecologizare, proiecție de filme la CeTin.

În curtea Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, elevii vor putea să se înscrie la câteva campionate sportive, să joace fotbal, volei și baschet sau chiar dans contemporan, street dance, dansuri populare și altele.

Pentru că este important să știm cum ne întoarcem dintr-o zonă din natură pe care nu o cunoaștem, cei de la CNAM vor organiza și un program de orientare în teren, în Pădurea Scullerwald.

La final, pe Pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița, vor cânta MAAD, Besmeth, trupa The Boulevard și Vunk. Concertul începe la ora 19:00.

PROGRAM

24 aprilie

  •  ora 11:00: 𝑬𝒙𝒑𝒐𝒛𝒊𝒕̗𝒊𝒆 𝒅𝒆 𝒑𝒊𝒄𝒕𝒖𝒓𝒂̆ – Expozitie cu lucrările elevilor de la Liceul de Arte „Corneliu Baba”; locație: Pasajul Artelor; organizator: Liceul de Arte „Corneliu Baba”
  •  ora 14:00: 𝑨𝒄𝒕̧𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒅𝒆 𝑬𝒄𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆 în Pădurea Schullerwald derulată de Consiliul Local al Tinerilor
    25 aprilie
  • ora 13:00: 𝑺𝒕𝒂𝒊 𝒅𝒆𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒕𝒆𝒏𝒕𝒂𝒕̧𝒊𝒊 – cros în Pădurea Schullerwald și marș pe traseul Liceul cu Program Sportiv – Pădurea Schullerwald – (activități pentru educarea şi conştientizarea elevilor în vederea prevenirii şi combaterii consumului de droguri, tutun, alcool, etc.); organizator: Liceul cu Program Sportiv

  26 aprilie

  • ora 18:00: 𝑺𝒆𝒂𝒓𝒂 𝒇𝒊𝒍𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 – proiecție de film și dezbatere literară; locație: Centrul Comunitar pentru Tineret; organizator: Consiliul Local al Tinerilor

  27 aprilie

  • ora 09:00: 𝑴𝑬𝑵𝑺 𝑺𝑨𝑵𝑨 𝑰𝑵 𝑪𝑶𝑹𝑷𝑶𝑹𝑬 𝑺𝑨𝑵𝑶 – Campionate sportive pe diferite ramuri sportive: baschet, fotbal și volei precum și un concurs de dans contemporan, street dance, dans popular, dans sportive etc.; locație/organizator: Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”

  28 aprilie

  • ora 10:00: „𝑶𝒓𝒊𝒆𝒏𝒕𝒆𝒂𝒛𝒂̆-𝒕𝒆 𝒄𝒐𝒓𝒆𝒄𝒕”- Inițierea elevilor în domeniul orientării sportive și organizarea unor concursuri de orientare în teren în Pădurea Schullerwald; organizator: Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”

  29 aprilie

  • ora 09:00: Festival – Concurs de tradiții și obiceiuri ,,𝑪𝒐𝒑𝒊𝒍 𝒄𝒂 𝒕𝒊𝒏𝒆 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒔̗𝒊 𝒆𝒖”, – concurs de obiceiuri și tradiții românești la care vor participa elevi din mai multe regiuni ale țării; locație: Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”; organizator: Şcoala Gimnazială nr. 1
  • ora 16:00: 𝒁𝒊𝒖𝒂 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒏𝒂𝒕̧𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒂 𝒅𝒂𝒏𝒔𝒖𝒍𝒖𝒊– spectacol coregrafic susţinut de trupe de dansatori din municipiul Bistriţa (Star Gym, Zaza Dance, Joy Dance, Floris, Latin Art, Melinda Dance School, Cheers All Stars, Reborn); locație: scena amplasată pe pietonalul Liviu Rebreanu; organizator: Primăria municipiului Bistrița prin Direcţia Educaţie, Turism
  • Program concert:
  • 19:00 Concert susținut de trupele 𝑴𝑨𝑨𝑫 și 𝑩𝑬𝑺𝑴𝑬𝑻𝑯
  • 20:00 Concert susținut de trupa 𝑻𝑯𝑬 𝑩𝑶𝑼𝑳𝑬𝑽𝑨𝑹𝑫
  • 21:00 Concert 𝑽𝑼𝑵𝑲

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Sunt foarte entuziasmata sa vad ca Primaria Bistrita a pregatit astfel de activitati si evenimente pentru a sarbatori Ziua Nationala a Tinerilor! Este o ocazie perfecta pentru copii, elevi, tineri si chiar politie (prin actiunea de ecologizare) sa se bucure de un program variat si distractiv! Nu sunt ultimul cuvant, il inchei cu concertul pe care l-au pregatit pentru noi la final, sustinut de trupa Vunk! Astept cu nerabdare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: