27.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

A-nceput sezonul competițional: Motocicleta galbenă și Sorin Pop, pe circuit, în Grecia!

Prima competiție a sezonului moto, din cadrul Campionatului Național / European BM, are loc zilele acestea în Grecia. Motocicleta galbenă nu putea lipsi de pe circuit. „E o competiție cu un nivel ridicat de profesionalism. Atmosfera e plăcută și abia am așteptat!”, a transmis bistrițeanul Sorin Pop.

A-nceput sezonul competițional pentru pasionații de motoare pe două roți. În Grecia se desfășoară, în acest weekend, primele două etape din Campionatul Național/European BM.

Așa cum ne-am obișnuit deja din anii precedenți, motocicleta galbenă nu putea lipsi de pe circuit. Sorin Pop a transmis redacției Bistrițeanul că a așteptat mult momentul reînceperii competițiilor.

E START sezon 2023! Sunt în Serres – Grecia, la primele două etape din Campionatul Național / European BMU. Voi reprezenta municipiul Bistrița și mulțumesc pentru proiectul aprobat. Ieri am intrat în prima sesiune de antrenament. Am reușit să mă dezmorțesc și să mă reîmprietenesc cu motocicleta galbenă. Sunt mulți piloti aici, este un nivel competițional ridicat, iar atmosfera e frumoasă! La clasa mea, F1000, au intrat în primul antrenament 27 de piloți”, ne-a transmis Sorin Pop.

Ieri au avut loc calificările. Astăzi se desfășoară cursa Et1 și mâine, Et2.

Voi da tot ce am mai bun!”, a promis Sorin Pop.

Bistrițeanul a fost weekendul trecut la Transilvania Motor Ring, special pentru a se antrena și pregăti pentru competiția din acest weekend.

Redacția Bistrițeanul.ro îi urează mult succes!

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: