27.6 C
Bistrița
marți, iunie 30, 2026

Balkan International Wine Competition, pentru prima dată în România! Cină de gală, alături de cei mai buni maeștri ai vinului din Europa

La început de iunie, spectaculosul castel Teleki de la Posmuș devine „capitala” europeană a vinului. Balkan International Wine Competition se desfășoară pentru prima dată în România și reunește cei mai importanți specialiști și producători de vinuri din Europa. Punctul culminant va fi o cină de gală ce se va desfășura la Hotel Metropolis, în cadrul căreia vor fi premiate cele mai bune vinuri din competiție.

Pentru prima dată, România și Bistrița-Năsăud găzduiește Balkan International Wine Competition, una dintre cele mai importante concursuri din Europa dedicate vinurilor. Se vor putea gusta vinuri din România, Grecia, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Turcia, Italia sau Ungaria.

Evenimentul va avea loc în perioada 1-3 iunie, la Castelul Teleki de la Posmuș. Va reuni masters of wine, vinificatori din lumea întreagă, experți și jurnaliști de vinuri de talie internațională.

Punctul culminant va fi în data de 3 iunie, cu o cină specială, care va avea loc la Hotel Metropolis. În cadrul evenimentului va avea loc și o degustare exclusivă de vinuri, care va începe la ora 17:30, alături de toți masters of wine prezenți în juriu.

Cina de gală va începe la ora 20:00, iar în cadrul său se va desfășura și ceremonia de premiere pentru cele mai bune vinuri din competiție, dar și din fiecare țară participantă.

Cei care vor lua parte la această cină exclusivistă vor putea să guste file de halibut, risotto și veloute de porumb, pulpă de rață cu piure de trufe, ciuperci coapte și baby spanac, iar la final se vor îndulci cu ștrudel cu mere și sos de vanilie.

Prețul de participare este de 85 de euro de persoană, iar cei care vor să ia parte și la degustarea exclusivă alături de juriul competiției vor plăti 120 de euro. Rezervările se pot face trimițând un e-mail la [email protected] sau la [email protected]. Ținută obligatorie de gală.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: