16.3 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Un bărbat de 68 de ani din Ardan și-a găsit sfârșitul sub tractorul pe care-l conducea

Astăzi, un bărbat de 68 de ani și-a găsit sfârșitul sub tractorul pe care-l conducea. Accidentul s-a produs pe Drumul Județean 154C, iar echipajul medical ajuns la fața locului l-a găsit pe bărbat decedat.

Tractorul s-a răsturnat pe DJ 154 C, iar conducătorul auto, un bărbat de 68 de ani din localitatea Ardan a fost prins sub utilaj și a fost găsit decedat de echipajul medical ajuns la fața locului.

„Din nefericire, o victimă în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost găsită decedată. La locul accidentului au intervenit un echipaj de pompieri și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, transmite ISU Bistrița-Năsăud.

„La locul accidentului, polițiștii au stabilit faptul că un tractor condus de un bărbat de 68 de ani, din Ardan, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 154C s-a răsturnat, rezultând decesul conducătorului. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă”, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Foto: Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: