25.1 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Aquabis: Se întrerupe apa potabilă astăzi în Bistrița, Beclean și alte 5 localități

În vederea efectuării unor lucrări de deviere a rețelei de apă existente DN 200, Aquabis anunță intreruperea parțială a apei potabile, astăzi 17 iulie 2023, între orele 09.00 – 13.00 (estimativ), în Bistrița pe străzile Unirea, Viile cu Pomi, Pomilor și Valea Slătiniței.

Tot astăzi se întrerupe total furnizarea apei potabile, între orele 10.00 – 15.00 (estimativ), în Beclean – Zona de Agrement.

Între orele 10.00 – 15.00 (estimativ), se întrerupe apa potabilă în localitățile Buduș, Budacu de jos, Monariu și Simionești.

Între orele 11.30 – 15.00 (estimativ), se sistează apa potabilă în localitatea Anieș, pe strada Valea Anieșului.

În contextul lucrărilor realizate de către firma contractată de Primăria Bistrița la podul din zona Hotel Diana, am fost anuntați de echipa din teren că timpul de finalizare a acestora s-a extins până la ora 16.00.

Prin urmare, se va prelugi și intervalul de sistare a apei potabile până la ora 16.00”, a transmis Aquabis. 

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.

Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.