12.7 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

Zeci de familii din Bistrița au simți azi ocrotirea și mângâierea Maicii Domnului

Zeci de familii din Bistrița au simțit astăzi – în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului – ocrotirea și mângâierea divină. Asociația Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud s-a îngrijit ca cei mai nevoiași dintre noi să primească în dar alimente și cadouri pentru copii.  

Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din Bistrița oferă zilnic, de luni până vineri, masa de prânz celor peste 80 de persoane aflate în dificultate. Alte 50 de familii din mediul rural primesc lunar pachete consistente.

Și în ajunul marilor sărbători de peste an, Asociația Filantropia oferă pachete cu alimente și haine familiilor nevoiașe din Bistrița-Năsăud.

Astăzi, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, beneficiarii Cantinei sociale Sfânta Filofteia din Bistrița (Piața Unirii nr. 9) au putut simți ocrotirea și mângâierea Maicii Domnului care „întru adormirea sa lumea nu a părăsit”.

50 de familii din Bistrița și împrejurimi, aflate în situații de dificultate, au primit pachete cu alimente și daruri pentru copii”, a transmis preotul Marius Pintican. 

Produsele au provenit din donațiile bunilor creștini bistrițeni, vrednici împlinitori ai faptelor milei creștine.

Maica Domnului este „tuturor necăjiților bucurie și asupriților folositoare, flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor mângâiere, celor învăluiți adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioși acoperământ și sprijinire și toiag bătrâneților”.

La cele trei Centre rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale din localitățile Cușma, Maieru și Târlișua li se oferă toată asistența spirituală caracteristică acestei perioade, într-o atmosferă creștină și familială.

Tuturor le mulțumim pentru sprijinul acordat. O rugăm pe Maica Domnului să ne fie tuturor ocrotitoare și mijlocitoare înaintea bunului Dumnezeu!”, a transmis preotul Marius Pintican. 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Aceasta actiune noblete de suflet si pilda de mangaiere a Maicii Domnului a venit in binecuvantarea lui Dumnezeu pentru toti cei ce au simtit aceasta mare dragoste crestineasca alinandu-i pe cei indurerati. Ne bucuram ca, in acest an mai mult ca oricand, s-au gasit inimile celor nevoiasi deschise spre Dumnezeu, lasandu-se umplute cu harul lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.