19.7 C
Bistrița
sâmbătă, mai 16, 2026

FOTO – Zel în Vinerea Mare! Piatra din Piața Mică, „fixată” în prag de sărbători

În ziua în care toată lumea aleargă după bunătăți pentru masa de Paște, niște muncitori zeloși încercau pentru a nu știu câta oară să fixeze bucățile de piatră din Piața Mică ce nu vor să stea locului…

Dis-de-dimineață, în timp ce bistrițenii își făceau lista de cumpărături sau terminau curățenia generală prin case, mai mulți muncitori își vedeau de treabă în Piața Mică.

Pentru a nu știu câta oară, muncitorii se chinuiau, tocmai în Vinerea Mare, să „fixeze” piatra cubică în Piața Mică, unde lucrările de pavare au fost refăcute de nenumărate ori.

Lucrările fac parte dintr-un amplu proiect, „Regenerarea Urbană a Centrului Istoric al Bistriței”, care a început în anul 2014 și a fost finanțat din fonduri europene.

Valoarea totală a proiectului este de 44,9 milioane de lei, dintre care 98% reprezintă fonduri nerambursabile, iar 2% contribuția Primăriei Bistrița.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...