21.2 C
Bistrița
miercuri, septembrie 10, 2025

LEGE pentru pedepsirea lipsei de bun simț: Amenzi dacă nu acorzi prioritate gravidelor și părinților cu copii

Femeile gravide și părinții cu copii vor avea prioritate în magazine sau instituții publice. Nerespectarea acestui lucru – care ține de bunul simț – va duce la amenzi.

Bunul simț a ajuns să fie reglementat prin lege. Mai exact, Proiectul de lege care merge acum la promulgarea președintelui stabilește o serie de măsuri pentru protecția gravidelor și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la cinci ani.

CE DREPTURI le vor fi recunoascute:

  • vor avea prioritate la casieriile/ ghişeele / casele de marcat ale unităților comerciale publice sau private
  • prioritate în instituțiile publice
  • excepție sunt situațiile în care există deja case de marcat ori ghișee speciale pentru categoriile de persoane amintite.

Astfel, în magazine și instituții vor trebui amplasate afișe care să anunțe prioritatea de care beneficiază femeile însărcinate sau persoanele însoțite de copii mici.

  • în spațiile de parcare de pe lângă clădirile instituțiilor publice și ale magazinelor, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de zece, vor trebui amenajate spații destinate parcării vehiculelor folosite de femeile însărcinate sau de persoanele însoțite de copii – cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două.

CE amenzi se vor aplica dacă nu se respectă prioritizarea acestor categorii de persoane

În cadrul propunerii legislative se stabilesc și sancțiunile pentru cei ce nu vor respecta noile reguli. Mai exact:

  • pentru neacordarea de prioritate femeilor însărcinate sau persoanelor însoțite de copii se vor putea aplica amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei.
  • pentru neamenajarea de locuri de parcare destinate acestor persoane, amenzile vor putea ajunge până la 10.000 de lei.
  • Aceeași amendă – 10.000 de lei – o vor risca și șoferii care vor parca, fără a avea acest drept, pe locurile de parcare rezervate femeilor însărcinate sau persoanelor însoțite de copii mici.

Pentru încălcarea viitoarelor reguli privind locurile de parcare destinate gravidelor nu vor putea fi sancționați însă angajații Ministerului Afacerilor Interne, ai unităților medicale (publice ori private) sau cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ce se află în exercitarea sarcinilor de serviciu.

„Ideea realizării acestui proiect de lege este fundamentată pe constatările și experiențele dobândite în realitatea cotidiană românească, însă are la bază și o serie de documente sau practici europene și de pe alte continente”, se subliniază în expunerea de motive ce însoțește proiectul, conform Avocatnet.ro

Legea va trebui promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. In sfârșit o lege buna,numai de ar da o…Îi plin de nesimțiți care parchează pe locuri cu handicap sau pt copii și nu ar avea dreptul…inca sunt prea mici amenzile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: