24.9 C
Bistrița
marți, septembrie 8, 2026

VIDEO: Niciun avocat mâine, în sălile de judecată din Bistrița-Năsăud

Avocatul Alin Moruțan, decanul Baroului Bistrița-Năsăud, a vorbit la Bistrițeanul Live, despre campania „O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există”. Aceasta se desfășoară mâine, 4 octombrie, în toată țara.

Avocații din Baroul Bistrița-Năsăud se alătură colegilor din celelalte barouri din țară. Iar mâine vor trage un semnal de alarmă asupra importanței rolului avocatului în justiție, întrerupându-și activitatea.

S-a ajuns la un nivel în care am început să devenim vocali, să ne spunem of-ul și să încercăm să găsim o soluție. Pentru că sunt multe probleme care necesită lămuriri. În ceea ce privește ordonanța și acele taxe mărite care ne-au afectat pe noi, dar și pe celelalte profesii liberale (n.r. – impunerea CASS neplafonat profesiilor liberale) – aceea a fost cireașa de pe tort.

Dar au fost și alte probleme semnalate către conducerea țării. Probleme mai vechi, care nu și-au găsit rezolvare până acum. Trebuia să ne exprimăm nemulțumirea și să solicităm o lămurire a situației”, a explicat Alin Moruțan.

Decanul Baroului Bistrița-Năsăud a mai precizat că pe parcursul zilei de mâine, avocații vor formula cereri de amânare a cauzelor, cu câteva excepții.

Mai exact, avocații vor asigura asistență și reprezentare în cauzele unde se vor lua măsuri preventive sau se vor verifica măsurile preventive – arestări, ordine de protecție, cauze cu minori.

Nu cred că judecătorii nu vor respecta această campanie pe care o facem. Și noi am respectat, când au avut ei protest„, a mai declarat avocatul Alin Moruțan.

În momentul de față, Baroul Bistrița-Năsăud este format din 133 de avocați.

Mai multe detalii despre campania „O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există” descoperiți urmărind întreaga emisiune, mai jos:

Memoriul cu principalele disfuncţionalităţi identificate în sistem, trimis de Uniunea Naţională a Barourilor din România statului și autorităților din sistemul judiciar poate fi consultat AICI.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: