2.8 C
Bistrița
duminică, decembrie 14, 2025

Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, la întâlnire cu sindicaliștii de la Poșta Română: „Nu putem lua poștașii din teren”

„Pentru problemele pe care liderii sindicali le ridică astăzi, aștept încă de la conducerea Poștei Române soluții concrete, corecte și reale”, a transmis ministrul Digitalizării Bogdan Ivan. Acesta s-a întâlnit cu sindicaliștii Poștei Române care au protestat astăzi, în fața ministerului.

Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, i-a convocat mâine, la prima oră, pe reprezentanții ministerului, în calitate de acționar majoritar, reprezentanții sindicatelor Poștei și pe managementul companiei. Scopul convocării? Găsirea unor soluții pentru oameni și pentru viitorul Poștei Române.

„Putem găsi soluțiile cele mai bune doar prin dialog.

Digitalizarea va oferi românilor șanse egale. Dar până atunci, Poșta Română este modelul analog de conectare a românilor! Până când toți românii vor da click, românii trebuie să dea mâna cu poștașul.

Cifrele Poștei sunt solide. În fiecare lună:

  • 8 milioane de români sunt clienți ai Poștei, în subunități sau în contact direct pe teren
  • 4,5 milioane de oameni își primesc pensia la ușă
  • 2,5 milioane de români primesc vouchere de energie prin poștași.

Comunitățile mari au multe metode de comunicare la dispoziție. Dar nu toată România are aceleași oportunități. Pentru oamenii din comunitățile mici, poștașul este legătura cu țara, cu autoritățile, cu familia.

Nu putem lua poștașii din teren. 

Nu putem izola românii de țara lor.

Digitalizarea României și modernizarea Poștei Române trebuie să meargă mână-n mână, să fie implementate coordonat, simultan, în așa fel încât să păstrăm legătura cu românii din toată țara.

Prin tehnologie, poșta română va evolua și va avea venituri proprii. Trebuie să investim în tehnologie. Doar așa putem moderniza poșta, nu dând oamenii afară.

Tehnologia schimbă jocul. Poștașul echipat cu un dispozitiv digital va putea încasa facturi direct la poarta omului. Va putea elibera chitanțe. Va face românilor viața mai ușoară.

Poștașul este cel care le poate rezolva românilor problemele curente: pensiile și facturile. Și așa Poșta Română va avea venituri mai mari”, a concluzionat Bogdan Ivan.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos: