23.6 C
Bistrița
duminică, iulie 27, 2025

Un bărbat din Tadjikistan care lucra ilegal în Bistrița a fost prins de polițiști, amendat și alungat din țară

Un bărbat de 41 de ani din Tadjikistan a fost prins de polițiștii de Imigrări muncind fără forme legale la o firmă din Bistrița-Năsăud. Acesta a fost amendat cu 800 de lei și  a primit o decizie de returnare de pe teritoriul României.

Polițiștii de imigrări din Bistrița-Năsăud au identificat, ieri, un bărbat de 41 de ani din Tadjikistan, care lucra la o firmă din județ, fără forme legale.

Acesta a fost amendat cu 800 de lei. A primit și decizia de a părăsi teritoriul României. Bărbatul are la dispoziție 15 zile pentru asta.

„Urmare a celor constatate, poliţiştii de Imigrări au emis pe numele acestuia decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei, în conformitate cu prevederile legale. Reprezentanții firmei au fost invitaţi, la o dată ulterioară, în vederea luării măsurile legale conform prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare”, informează Biroul pentru Imigrări al județului Bistrița-Năsăud.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Ce legi proaste el e de vina sau firma că nu-i ia făcut contract gândiți cu capu sau cu nasu așa legi numa in Romania vezi ,firma trebuia amendată logic ,firma are relații cu politi a cu toți tot prostul a căzut de vina,după ce lucra gratis a primit și amenda rușine vouă !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan: Super reducere la schimbul complet al plăcuțelor de frână, pentru modelele Škoda fabricate între anii 2018 și 2020.

BISTRIȚA, zona Subcetate: Apartamente la 82.000 Euro inclusiv TVA, în Ansamblul Rezidențial Valea Românească

Primul bloc din Ansamblul Rezidențial Valea Românească, din zona Subcetate, lângă magazinul Penny, este gata! Cele...