17.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Google a folosit un triciclu special pentru a lua imagini de pe Via Transilvanica

Cei de la Google au folosit un triciclu special pentru a surprinde imagini panoramice de pe Via Transilvanica. Triciclul a fost special conceput pentru acest traseu. Începând din această toamnă, peste 850 de km ai drumului pot fi explorați digital.

Din această toamnă, cei care vor să susprindă frumusețile de pe Via Transilvanica o pot face din confortul casei lor. Via Transilvanica este disponibilă pe Google Street View, cu peste 850 de km.

Imaginile panoramice au fost realizate cu ajutorul unui triciclu special conceput pentru acest traseu. O echipă de fotografi ai Google Street View a condus în cursul lunii august acest triciclu dotat cu o cameră panoramică.

„Am folosit un triciclu și a fost o inovație în sine acest lucru, pentru că a trebuit să urcăm pe scări, a trebuit să ne descurcăm prin noroi, a trebuit să ne descurcăm prin zone unde cu siguranță traseul permitea doar mersul la picior”, a precizat pentru ProTv,  Elisabeta Morar, Country Manager Google.

Curioșii pot să intre virtual chiar și în interiorul unor biserici, mănăstiri sau chiar pensiuni de pe traseu.

Mai există doar câteva trasee din lume care se regăsesc pe Google Street View. Printre ele se numără și renumitul El Camino din Spania.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Via Transilvanica, digitalizată de Google. Oamenii se vor plimba virtual pe cel mai lung traseu din România

Foto: blog.google

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: