12.1 C
Bistrița
sâmbătă, mai 18, 2024

Zeci de bistrițeni, sancționați pentru că au aruncat deșeuri reciclabile în pubelele negre

Inspectorii ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au sancționat, doar luna aceasta, zeci de persoane care au aruncat deșeuri reciclabile în pubela neagră, destinată deșeurilor menajere.

Inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud continuă campania de informare și conștientizare cu privire la colectarea separată corectă a deșeurilor în gospodăriile din județul nostru.

Schimbarea percepției oamenilor referitoare la modul în care trebuie gestionate deșeurile este foarte importantă și va determina viitorul nostru, al tuturor:

– Deșeurile trebuie privite ca și resurse economice importante;
– Deșeurile gestionate necorespunzător poluează mediul înconjurător;
– Valorificarea deșeurilor reciclabile generează venituri pentru toate comunitățile din județ„, explică cei de la ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

În județul nostru s-a ajuns la un grad de reciclare de peste 30 % (lucrurile arată mai bine la pubela galbenă), dar încă multă lume aruncă deșeuri reciclabile în pubelele negre.

Nu ne place să dăm amenzi, dar în situațiile când în pubela neagră, destinată deșeurilor menajere, se găsesc deșeuri reciclabile, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud sancționează cetățenii care nu respectă colectarea separată a deșeurilor în gospodărie, conform legilor în vigoare„, au mai precizat cei de la ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

Doar în luna octombrie au fost aplicate 45 de sancțiuni din acest motiv.

Fără implicarea noastră a tuturor, în gestionarea corectă a deșeurilor, nu vom putea schimba în bine lucrurile, iar acest lucru ne va costa scump pe toți:

– Celula doi a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu se va umple mai repede decât este estimat, fapt ce va genera costuri pentru construirea unei noi celule;
– Banii pe care i-am putea obține din valorificarea deșeurilor reciclabile vor fi mai puțini;
– Vom plăti penalități pentru fiecare tonă de deșeuri depozitată în plus față de țintele impuse de Uniunea Europeană„, atrag atenția reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Ce este așa de greu să sortezi plasticele de gunoiul menajer, sau sticlele..! Și mai ziceți că vreți o țară ca afară nimeni nu-ți face o țară ca afară, tu personal îți faci țara ca afară. Sa nu mai arucăm gunoiul menajer aiurea în natură..etc, etc…Haideți să facem o țară ca afară, și să nu ne mai batem joc de țară noastră, și de natură…!

  2. Îi rog pe cei de la ADI deșeuri sa treacă și pe la asociațiile de proprietari pentru a le da amenzi.
    În strada Subcetate nr 61 D blocurile dl Negrea este dezastru privind reciclarea,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.