21.7 C
Bistrița
duminică, iulie 26, 2026

Bistrițean condamnat la aproape 4 ani de închisoare, prins de polițiști la frontieră când încerca să intre în țară

Un bistrițean de 44 de ani condamnat la închisoare a fost prins la vamă, când încerca să intre în țară. Instanța l-a condamnat la aproape 4 ani de închisoare, pentru infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii de frontieră au dat, în această dimineață, de un bărbat de 44 de ani din Bistrița-Năsăud, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul fusese condamnat la aproape 4 ani de închisoare pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

„Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către colegii noștri, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în 18 octombrie 2023, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Judecătoria Bistrița l-a condamnat pe bărbat la executarea a trei ani și zece luni pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației (conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe)”, precizează IPJ Satu Mare.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: