Peștera din Valea Cobășelului face parte din ariile protejate de interes național, fiind situată în județul Bistrița-Năsăud, la aproximativ 6 kilometri de localitatea Şanţ. Aceasta adăpostește colonii de lilieci ocrotiți prin lege, care sunt identificați și monitorizați constant.

Rezervaţia naturală a fost declarată monument al naturii și face parte din Parcul Național Munții Rodnei, fiind situată în versanul stâng al Văii Cobășel, în apropierea comunei Șanț și în amonte de Pârâul Râsului.

Aceasta are o lungime de 570 de metri şi o denivelare de 30 de metri, datând din era precambriană şi s-a dezvoltat în formaţiuni de calcare.

Peștera Cobășel adăpostește colonii de lilieci ocrotiți prin lege. Aceștia sunt identificați și monitorizați constant, putând fi observați atât iarna, cât și vara, când coloniile hibernează sau se adăpostesc temporar.

Vizitele în această peşteră nu se fac decât sub atenta supraveghere a unui angajat al Administrației Parcului Naţional Munţii Rodnei. În plus, va trebui să aveţi echipament adaptat pentru astfel de excursii, care să includă şi o lanternă.

Rezervaţia este străbătută de râul Cobăşel, unde se poate practica raftig-ul. De asemenea, turiştii se pot delecta cu o priveliște minunată – la tot pasul, se întâlnesc păduri de conifere, rododendroni, ferigi, ciuboţica cucului şi multe specii de flori în diverse culori.

Legenda Peșterii Cobășel

„Se spune că pe vremuri, în localitatea Șanț, trăia o femeie care avea un fecior. Dar ce fecior? Era frumos cum nu găseai altul pe toată Valea Someșului, harnic ca nimeni altul și bun ca pâinea caldă. Feciorul era un fierar atât de priceput de-i mersese vestea peste munți și văi. Atâtea fete doreau să-l ia de soț încât în fiecare zi la poarta lui se strângeau fetele ca la hram.

Dar de băiat s-a îndrăgostit și o zână care trăia în Valea Cobășel. Într-o zi, pe când feciorul aducea lemne din pădure, zâna îi ieși în cale și îi spuse: Dacă vrei să fi soțul meu o să-ți dau toate bogățiile munților, te voi face cel mai bun fierar și toată viața vom trăi fericiți în munți. Flăcăul nu se învoi pentru că tare-i era dragă o fată din sat.

De ciudă, zâna îl prinse și îl închise sub o stâncă mare în creierii munților. Vestea ajunse repede la fata pe care o iubea feciorul. Așa jale mare o cuprinse că și fugi în munți să îl elibereze pe fecior. Dar nici cu ciocanul și dalta și nici prin alte căi nu reuși să spargă stânca sub care era prins flăcăul. De jale, atâta plânse biata fată încât lacrimile ei curgeau ca un pârâu de munte.

Și zi după zi, an după an, fata tot plânse după fecior. Și lacrimile ei, intrând printre pietre au săpat în stâncă Peștera Cobășel. Pe când ajunse femeia la bătrânețe, șiroaiele de lacrimi au terminat de săpat galeriile peșterii și voinicul a fost eliberat.

Dar, de ciudă, văzând că feciorul va fi eliberat, zâna munților îl transformă pe voinic într-un liliac. Și ca să îl necăjească și mai tare, îi făcu nasul în formă de potcoavă, că doar în tinerețe a fost fierar. Încă mai poate fi văzut feciorul prin galeriile peșterii. Oamenii i-au spus Liliacul cu potcoavă„, potrivit issuu.com.

Sursă romanianturism.com, issuu.com, destepti.ro, sursă foto issuu.com