21.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

FOTO: Un atelier care fabrică peleți, din Agrișu de Sus, cuprins de flăcări

În această dimineață, pompierii din Beclean au intervenit la un incendiu produs în localitatea Agrișu de Sus. Un atelier de prelucrare/producere a peleților din rumeguș a fost cuprins de flăcări.

La locul solicitării au fost mobilizate trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, tip B2.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Incendiul se manifesta la nivelul unui imobil construit pe o suprafață de cca. 100 mp, cu destinații multiple, inclusiv încăperi de locuit, spații de depozitat și atelier de prelucrare/producere a peleților din rumeguș.

Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore, interval în care au fost protejate vecinătățile (casa de locuit din apropiere), localizate și lichidate focarele. Arderea acestora din urmă a fost susținută de o cantitate mare de materiale combustibile, ce se pot aprinde ușor (inclusiv rumegușul folosit la producerea peleților)„, spun reprezentanții ISU BN.

După finalizarea intervenției, s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un utilaj de producere a peleților lăsat sub tensiune.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: