25.4 C
Bistrița
marți, iulie 28, 2026

Primarul de la Chiuza, găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate, după ce a făcut comerț în timp ce conducea comuna

Agenția Națională de Integritate l-a găsit zilele trecute incompatibil pe Grigore Bradea, primarul comunei Chiuza, după ce a făcut comerț, în timp ce conducea comuna.

În urmă cu câteva zile, Agenția Națională de Integritate l-a găsit incompatibil pe Grigore Bradea, primarul comunei Chiuza.

Se pare că acesta a fost și comerciant preț de câțiva ani, cât a condus și comuna Chiuza, calitate incompatibilă cu funcția de primar.

„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2016 – 18 iulie 2023, întrucât a exercitat simultan atât funcția de primar, cât și calitatea de comerciant persoană fizică. Persoana evaluat a încălcat astfel prevederile art. 87, alin (1) lit g) din Legea nr. 161/2003”, precizează ANI, într-un comunicat de presă.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Bine ati venit in club! Mai este un primar pe la Spermezeu care în prezent este implicat cu pavarea trotuarelor în Bistrița, cică la Spermezeu a terminat de pavat, asta după ce în trecut a terminat de curățat și defrișat „financiar” pășunile din Dumbravita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: