4.6 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

Tensiuni în PNL BN: Președintele PNL Salva, Ioan Angelini, și-a dat demisia! „Ce-au făcut cu pensiile speciale? Nimic! Cu ce ne prezentăm în fața electoratului?”

Liderii organizațiilor locale din Partidul Național Liberal – filiala Bistrița-Năsăud – au fost chemați ieri la o întâlnire cu conducerea filialei județene, la Centrul Cultural Municipal George Coșbuc din Bistrița. Ședința a fost una tensionată. O parte din liderii locali i-au reproșat președintelui Ioan Turc lipsa de comunicare din ultimii trei ani și felul în care este condus partidul: „pe prietenii și purtători de geantă”.

 

PNL Bistrița-Năsăud strânge rândurile pentru anul electoral care urmează, când, pentru prima dată, vor avea loc patru tururi de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Astfel, președintele PNL BN i-a convocat ieri la Centrul Cultural Municipal George Coșbuc din Bistrița pe liderii filialelor locale, în vederea pregătirii alegerilor.

În mod covârșitor, liderii au fost de acord cu comasarea alegerilor, primele în discuție fiind cele locale cu europarlamentarele.

Ședința n-a fost una liniștită. Mai mulți lideri locali s-au declarat nemulțumiți de politica dusă de PNL la nivel național. Nemulțumiri s-au exprimat pentru că nu au fost eliminate pensiile speciale – așa cum s-a promis în ultima campanie, dar și pentru că cei din filialele locale nu au deloc susținere la centru, nici măcar din partea liderilor din plan local.

Au fost și voci care i-au reproșat președintelui Ioan Turc că își conduce partidul „pe prietenii și purtători de geantă”. Este cazul președintelui organizației PNL Salva – Ioan Angelini, care s-a trezit în situația de a fi în discuție ca „scos” de pe listele cu candidații pentru Consiliul Local de la Salva, în fața unui protejat al președintelui Ioan Turc, fostul candidat al PNL pentru Primăria Salva – Florin Sas.

Ca și președinte al PNL Salva, eu eram cel care propunea lista, în calitate de președinte. Și am avut rezultate! La ultimele alegeri am scos 5 consilieri locali, ca și PSD-ul.

Eu sunt în politică de peste 20 de ani, dar așa ceva nu am mai pomenit. Mi-am dat demisia aseară verbal, o voi da și în scris și voi dizolva organizația locală.

Timp de trei ani nu am avut niciun fel de comunicare cu președintele Ioan Turc.

Mi-a tot promis că vine la noi, să discutăm problemele. Nu a venit. Ne-a chemat ieri, să ne mobilizăm, să aducem electoratul. La ce să-l aducem? Să le voteze lor pensiile speciale?

Că i-am întrebat ieri, unde este Rareș Bogdan acum? Ce a făcut cu pensiile speciale? Să vină iar, să ne spună. Cum să ne ducem noi în fața electoratului? Cu ce? Ce să le mai spunem? Mi-a spus Ioan Turc că va rezolva. Așa zice mereu. Ce să mai rezolve în al 20-lea ceas? Ce?!?” – a declarat, revoltat, Ioan Angelini pentru Bistriteanul.ro.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Corect! Consilierului lui Turc nu îi mai ajung casele din centru să le cumpere… din fără serviciu… mai să fie…ce familie bogată are baiatu! Sigur pot fi justificați banii,nu? Și cine e de fapt în spate?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...