23.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

La mulți ani, Via Transilvanica! Încă o dorință, din partea voluntarilor Tășuleasa Social

Primul drum de lungă distanță din România – Via Transilvanica – a împlinit ieri 6 ani. Voluntarii Tășuleasa Social l-au celebrat cu o nouă dorință:

În urmă cu 6 ani, chiar în ziua de 12 iunie, am anunțat pentru prima dată cel mai mare vis de până atunci al organizației noastre, Tășuleasa Social.

Ne-am propus să construim primul drum de lungă distanță din România: Via Transilvanica. 

Ne amintim cu drag de evenimentul de la Alba Iulia la care i-am avut alături pe primii ambasadori ai proiectului, alături de reprezentanți ai consiliilor județene prin care trece cărarea.

Am povestit atunci despre planurile de construcție care ar fi trebuit să dureze 10 ani în care să fi amenajat 800 km de traseu…”, ne-au reamintit voluntarii Tășuleasa Social.

La șase ani distanță, voluntarii Tășuleasa au constatat cu bucurie că și-au depășit cu brio propriile ambiții.

Drumeții pot parcurge un drum mai lung, de 1400 km – finalizat într-un timp record de doar 4 ani și jumătate.

Este un cadou pe care l-am făcut României și zecilor de mii de oameni din țară sau din afară care au parcurs Via Transilvanica integral sau în etape.

Astăzi ne punem o nouă dorință. Sperăm ca numărul acestora să crească exponențial, iar vestea acestui traseu unic din punct de vedere cultural, istoric și natural să ajungă pe cele mai îndepărtate meleaguri. La mulți ani, Via Transilvanica!”, au transmis voluntarii Tășuleasa.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: